Cand decizi sa divortezi?

by: flower
 

felinessa

felinessa

ufff, Moon

28 Mar 2005, 11:43

Postat de Felinessa

Imi pare rau ca spun asta, dar mama ta este un vampir emotional care manipuleaza pe toata lumea (si din cum descriai situatia, poate tatal tau nu a fost atat de rau cum l-a facut sa para). Nu stiu, tu stii exact cum stau lucrurile.

Gandeste-te ca daca faci 2 miracole, ai putea sa devii sfanta catolica, ca prin martiriu ai trecut deja :) Dar poate asta ar confirma ce zice mama ta a propos de diavol. Acum gandeste-te ce e mai bine pentru tine si pentru copilul tau: vrei sa creasca si el/ea in aceeasi atmosfera in care ai crescut tu? Daca inteleg bine, acum esti in America. Si eu am facut facultatea acolo si acum fac doctoratul in Canada. Iar de cand traiesc aici, parca mi s-a luat o piatra mare de tot de pe inima, ca nu mai simt judecata de toti si sub scrutinul publicului si obligata sa functionez dupa idei arhaice. Ai mei sunt oameni de treaba care ma ajuta constant, deci nu e aceeasi situatie, dar sunt multe lucruri pe care le-am facut aici pe care nu le-as fi putut face acasa. Tu suni ca o femeie care s-a descurcat singura, care are o viata, si merita sa te gandesti la tine si la copilul tau. Daca exista o posibilitate ca sotul tau sa ramana in ecuatie, e excelent. Daca nu, poate it's all for the better; poate ai sa poti sa te intorci la scoala sau sa faci lucruri pe care nu puteai sa le faci inainte. Si poate ai sa cunosti pe cineva cu care ai sa te intelegi mai bine. Stii ca aici nu exista stigma divortului. Cat despre mama ta, sufera de martiraj inchipuit, si cata vreme e greu sa-i intorci spatele unui parinte, cred ca e cazul sa-i spui ca mofturile nu te mai impresioneaza, si ca ori se da pe brazda, ori iti vezi de viata ta. De obicei ipohondrismul si dramele se opresc cand nu mai exista spectatori.

De curiozitate, unde esti in State?

migman492004

migman492004

incercare

23 Mar 2005, 12:39

Am lecturat parerile diverse expuse si fiecare are specificitatea sa.Ca si a mea ca desi nu m-am inteles cu sotia de la inceput am tot sperat ca pe baza teoriei automodelarii sistemelor cibernetice se va automodela si sotia mea.I-am oferit asistenta medicala si ingrijire cind zicea la inceput ca ar avea" tumoare la cap" am dus-o la medici 9 ani si statiuni ca sa faca copii avind o anexita kistica ce dadea sterilitate,i-am rezolvat cu serviciul desi fugea de la el sub diverse preteste si nemultumiri,am schimbat orasele si casele sa realizeze ce a-i lipsea ,am reusit sa avem 2 copii ,timp in care a intervenit in familie un amant de la servici ce la adus in casa sa se transforme in prieten de familie sa poata accede la el cu perdea,i-am luat casa cu curte sai a renum\ntat la servici chipurile sa creasca copii dar sa aiba grija si de amant liber profesionist intre timp ,si uite asa au trecut anii cu scandaluri si reprosuri venite tocmai din partea ei care ajungeau la iesiri violente verbale si fizice.S-a ajuns sa fiu amenintat ca ma omoara cu amantul ei sa scape de mine si multe alte amenintari de a reusit sa debusoleze si copii 2 fete care sa fie educate numai de ea si impotriva mea sa unelteasca.Din asta situatie a iesit o nepoata de la fata cea mare care in clasa 10 a ramas gravida farra sa stim si sa avem copil mic in casa,.Noroc ca fiind tolerant am ajutat fata sa termine cu bine liceul chiar ultimii 2 ani cu bursa de studiu di sa fie studenta la facultate in un oras departe in Ardeal,eu avind cu ea grija de nepotica care are acum 4 ani.Si uite ca au trecut anii si dupa 2 incercari esuate de divort din cauza ca copii au nevoie de mine ea continuind sa nu aiba
servicistau in aceeasi mocirla de care nu stiu cum sa scap .Ca oricine incerci sa legi o relatie te conditioneaza sa fii liber divortat.Desii am 55 ani ,cu un serviciu onorabil care a-mi aduce un venit bunicel de circa 20 milioane lunar ,eu tot suferind sint si batjocorit de o femeie care cred ca intruchipeaza diavolul de care nu reusesc sa ma lepad din cauza si a copiilor care inca 1-2 ani mai au nevoie sa ai tin la scoala si casele realizate in acceasi curte care pentru mine nu au nici o valoare in astfel de conditii.,dar care m-au tot tras sa nu pasesc alaturi.In aste conditii cind oare apare oportuna decizia?!

maddy

maddy

RE: Cand decizi sa divortezi?

04 Ian 2005, 16:31

Cand la mijloc sunt 2 copii e mai greu sa divortezi...Dar golul sufletesc te macina incet... Devii mai nervoasa chiar si cu copiii pentru ca pe celalalt l-ai obisnuit cu tacerea ta... Daca taci nu e bine... Daca incerci sa lamuresti lucrurile te scoate doar pe tine vinovata... nu vreau sa ma disculp...Intr-o disputa de obicei adevarul este la mijloc...Ma doare raceala lui...indiferenta si nepasarea atunci cand am mai mare nevoie de mangaierea lui...Am obosit sa tot cersesc tacit putina iubire...Am vrut o casnicie armonioasa...Am trecut in noul an plangand, desi eram impreuna cu prietenii la local...Toti se sarutau si-si spuneau "La Multi Ani!" noi...nu...Cu doua zile inainte am fost la un local cu un grup de prieteni...Am dansat incontinuu toata seara, primele doua ore am dansat numai noi doi pentru ca nu mai dansa nimeni...Au fost cele mai frumoase clipe impreuna din ultimii ani...2004 a fost un an greu penru mine: am avut o sarcina dificila, cu probleme, o nastere(prin cezariana)si o recuperare greoaie, baietelul mi-a dat si el emotii nascandu-se cu nota 6, dar pe "el" nu l-am simtit alaturi...Mereu certaret, nervos, irascibil...Are o dispozitie labila, din orice "i se pune pata" si eu trebuie sa tac si sa astept sa-i treaca...Daca incerc sa-i vorbesc ma repede, ma jigneste, pe mine ma vede responsabila intotdeauna pentru supararea lui...Nu stiu ce sa mai fac...Nu vreau sa ne despartim...Nu vreu sa-mi cresc copiii fara tata,dar ma gandesc ca peste ani ii va afecta si pe ei dispozitia lui schimbatoare...

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Ai dreptate sa gindesti asa.In fond un divort nu este un capat de tara.Daca amindoi considerati ca a fost gresit o puteti lua de la capat.Daca doar unul dintre voi considera asta si sufera trebuie sa se gindeasca ca trebuie 2 parteneri pentru un tango, deci oricum merita despartirea.Ai vrea ca sotul tau sa ramina cu tine din mila sau din oarecare sentiment de obligatie?
Mult succes in ale vietii!

licorna

licorna

07 Sep 2004, 18:46

Mda, mda, si eu lupt, chit ca in van, am eu o banuiala, dar sa nu cadem intr-o greseala. Cred ca de multe ori ne cramponam de ceva dar poate nu merita. Eu cred ca fiecare are un destin de la care ne putem abate ici-colo, aparent, dar de fapt cam tot acolo ajungem.
Acum de pilda lupt sa imi pastrez viitorul ex, desi nu vad cum ar evolua lucrurile in bine. De fapt cred sincer ca lupt pentru o cauza pierduta. Dar daca va fi sa o pierd sa stiti ca oricat de mult as suferi sunt sigura ca asa a fost sa fie, si oricat de greu ar fi de crezut, sigur asa a fost mai bine pentru mine.
Toata viata am fost foarte norocoasa si am crezut ca cel mai mare noroc al meu este al meu viitor ex. Dar acum refuz sa mai cred asta. Sunt sigura ca taman norocul meu ma impinge acum la divort.

gianna_r

gianna_r

07 Sep 2004, 18:46

Lupta tot timpul pentru ceea ce iubesti, pentru acel "lucru", oricât de mic ar fi el, care îti place cu adevarat!

Viata este o lupta continua!:)

Capul sus, fetelor, nu dati înapoi, nu lasati sa scape ceea ce ar putea sa va faca fericite! Luptati pentru ceea ce vreti cu adevarat!;)

elenarl

elenarl

07 Sep 2004, 18:46

A VENIT TIMPUL SA DIVORTEZI, DACA SIMTI CA NU-TI VEI PETRECE TOT RESTUL VIETII CU OMUL ACESTA, PENTRU CA TU NU ASA AI VRUT SA FIE CASATORIA TA, CAND ERAI MICA SI VISAI LA CE PERFECT TOUL VA FI....DACA INIMA ITI SPUNE NU, INCONSTIENTUL TE FACE SA TE SIMTI ICONFORTABILA ACOLO UNDE ESTI, PLEACA...VA FI GREU LA INCEPUT, DAR ITI DESCHIZI ORIENTUL NOILOR POSIBILITATI. E GREU SA LASI IN URMA TA PERSOANE PE CARE LE IUBESTU, SAU LE-AI IUBIT...DAR TIMPUL VINDECA RANILE...

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

URMAREA:
Intr-o discutie mai aprinsa mi-a spus ca a stiut de cind eram mica ca il am pe diavoulul in mine si astazi simte ca locuieste in casa diavolului.Cica i-am creat multe probleme si apoi am parasit-o nu ca fratele meu care i-a ramas alaturi!Ei bine de cite ori a venit la mine la Buc. am dus-o la restaurante, la cazino si chiar la discoteca(sa vada si ea cum se amuza tinerii de astazi).M-a insotit la mare, la munte, iubitii mei i-au dat consideratie, a fost invitata la restaurant sau la mese date acasa, i-au facut mici atentii.Cind ii faceam un cadou simteam ca nu se bucura din plin.Cred ca era geloasa ca imi permit si ar fi preferat sa vina de la fratele meu.Pe acesta din urma l-a descurajat sa-mi fie alaturi la nevoie, l-a protejat cind m-a mintit si cind incerca sa traga foloase de pe urma mea.Ne-a manipulat mereu unul impotriva celuilalt cu siguranta ca el sa nu se molipseasca de spiritul meu liber.TERIBIL!Am crezut ca fara tatal meu alaturi isi va reveni in fire si va fi justa si iubitoare asa cum nu a reusit sa fie cit era in acel mariaj infernal.Mi-a sugerat ca ar trebui sa renunt la partea mea din casa parinteasca pe motivul ca am venit in "tara tuturor posibilitatilor".Deocamdata am prea putine "posibilitati" aici asa cum a aflat si ea la fata locului.Totusi nu s-a abtinut sa incerce sa obtina ceva in plus pentru fratele meu.Ei bine i-am spus ca daca 100$ mi se revin am sa platesc 1000$ pe avion ca sa-mi revendic ce mi se cuvine.Eu care eram gata sa-i fac imigrarea spre binele
ei si al nepotelului!Ei bine m-a amortit total sufleteste!Astazi imi vine si greu sa-i vorbesc la telefon, totusi o fac regulat.Cind se plinge cit ii lipseste nepotelul inghit in sec si nu pot sa ii propun o alta vizita.M-a terminat si nu cred nici macar ca intelege asta.
Cam asta, luunga poveste pornind de la ideea ca, copii sufera de pe urma divortului.Suferinta produsa de absenta divortului se amplifica pe masura trecerii timpului.Asa am ajuns eu sa nu am parte de nici un membru din familia mea si sa fiu si socotita culpabila!
Mult noroc celor in situatii similare!

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Eu personal am suferit in copilarie pentru ca parintii mei nu au divortatMama tot vorbea de divort si ma pregateam sufleteste luindu-mi la revedere da la locuinta, gradina, pomii favoriti si pe urma, nimic.Erau prea multe scandaluri in casa iar mama pretindea ca ii e foarte teama de tata.Asta facea ca la fiecare discutie mai aprinsa sa-mi ciulesc urechile, gata de interventie daca mama ma chema.De cite ori nu m-am interpus intre ei ca sa o salvez pe mama de bataie!Am chemat si politia o data, l-am reclamat pe tata la serviciu.Ma rog, ce am putut face, am facut.Uneori eram foarte disperata!Am tot sperat ca cineva ma va adopta sa scap de calvar.Aveam o pseudomama in sora mamei care nu avea copii dar mai mult decit vacante nu am petrecut cu ea.Asteptam cu nerabdare sa am 18 ani ca sa pot pleca de acasa.
La un moment dat m-am mutat la internatul liceului chiar daca era in orasul meu.Am cam inghetat acolo iarna si am revenit acasa.
La 19 ani m-am mutat la iubitul meu si peste un an m-am dus la Bucuresti la facultate(500 de km de orasul blestemat prin prezenta parintilor mei).M-am apucat de comert ca sa ma pot intretine si singurul vis era sa nu fiu nevoita sa revin in orasul natal.In sfirsit mi-a fost si mie bine!Cu toate astea nu am abandonat ideea s-o scot pe mama din cosmar!Am insistat sa se inscrie la un apartament fara stirea tatei.Cind l-a primit l-a refuzat ca nu stia cum sa-l achite.Cum eu faceam bani cu micul meu comert am trimis-o imediat sa il redobindeasca.Am platit 80% din pret iar restul mama a achitat linistita in rate.Mama nu s-a refugiat nici macar temporar acolo.Cum statea gol si eu aveam de platit chirie la Buc. l-am inchiriat.Mama a protestat ca cica, daca are nevoie de el?Ulterior m-a santajat intr-o ocazie ca daca ma marit nu-mi da nimic din apartament.Si-a exprimat regretul ca m-a lasat sa platesc la el(cica s-ar fi descurcat ea...).Apoi cica in fond mi-am recuperat banii incasind chiria(intre timp apartamentele se scumpisera bine, dar ea considera ca e just sa fi recuperat doar valoarea de acum citiva ani).Intr-un final am vindut apartamentul si am rasuflat usurata sa primesc 50% din valoare cealalta mergind la fratele meu care avea pe atunci 18 ani si nu muncise o zi din viata lui.Bine si asa.Dar si astazi, dupa ce tata a decedat si mama s-a vazut stapina pe casa pe care n-a putut s-o paraseasca
cu nici un chip(casa parintilor tatalui meu, dar cica si ea a muncit acolo) ma tot priveste ca pe o lasa care a abandonat-o.Fratele meu e copilul bun care ii e alaturi, desi doar ca s-o stoarca de resurse financiare si apoi s-o ignore.Eu i-am reintins o mina, a fost la mine 18 luni...Ar fi trebuit(din dorinta exprimata de ea) sa aiba grija de micutul meu ca eu sa ma reintorc la facultate.A facut ea ceva, cu siguranta il are la inima dar eu n-am putut sa-mi urmez studiile.M-a innebunit cu ipohondria ei, mi-a facut felurite figuri unde credeam ca intr-o zi va muri si micutul va ramine de unul singur prin casa.Totul teatru!In fond are doar presiune arteriala pe care si-o trateaza ca mai toata lumea.Pe rind m-am retras si de la ultimul curs, ca ea era tot timpul obosita si vreo 9 luni am fost 2 acasa pentru un copil.Nici asa nu a fost armonie.Nici macar nu faceam fata cu brio treburilor casnice amindoua.Ma cenzura in discutiile cu sotul meu, era mereu disperata cind cineva ne vizita, ii ardea numai de rugaciuni si sarutat crucea tot timpul zilei.URMARE...

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Din pacate perioada dinaintea casatoriei nu prevesteste mult ce va fi dupa.Nu stii peste ce probleme vei da in viata de cuplu si deci nu poti anticipa cum veti reactiona impreuna la ele.Aparitia unui copil este cea mai mare piatra de incercare dupa parerea mea.Nu poti pune lucrurile la punct inainte in ceea ce priveste ce fel de parinti vesti fi deoarece instinctul matern este un mister inainte de a-l incerca pe viu.Felul in care se va manifesta acest instinct si capacitatea sotului de a trai in armonie cu noua situatie
nu pot fi anticipate.
Da, familia sotului imi da dreptate in ceea ce simt fata de sotul meu dar reiese oarecum ideea ca "fiecare trebuie sa-si poarte
crucea".

gianna_r

gianna_r

07 Sep 2004, 18:46

Este tare dureros, Moon!
Parintii sotului- socrii tai- isi dau seama de greselile pe care le comite fiul lor? Sau cred ca este vorba de nervii tai?

Depinde de puterea fiecarei persoane de a accepta "atitudinea" celui de alaturi.
De aceea este foarte indicat ca inainte de a te casatori, sa-ti analizezi cu exactitate "puterile", sa stii peste ce poti trece si peste ce nu!- parerea mea; ca doar nu te casatoresti pentru a divorta!

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Depinde mult de personalitatea fiecaruia.
Eu am decis sa divortez dar lucrurile treneaza.As vrea ca sotul meu sa ajunga la aceeasi concluzie deoarece avem un copil impreuna, deci sintem obligati sa raminem prieteni.Dupa un an de
cind am deschis discutia de divort sotul meu tot crede ca ii sint nerecunoscatoare, in fine nu vede divortul drept o urmare naturala a proastei noastre relatii.Constiinta imi spune ca am dreptate dar...am vrut sa aflu parerea altora.Am fost la consiliere
sa dezbat daca motivele mele sint bine intemeiate sau nu cumva ma astept la prea mult de la sot, etc.Concluzia a fost ca in functie de personalitatea noastra putem sau nu tolera anumite lucruri.In caz extrem exista femei care tolereaza bataia, insultele etc.
In sfirsit cind tu simti ca nu mai poti, e momentul sa iei masuri.
In cazul meu nimic nu merge bine intre noi.Am sa stau cu el doar pentru ca nu ma bate, nu ma inseala, nu e alcoolic?Relatia cu el
m-a extenuat peste masura, sint foarte stressata.Anumiti membrii din familia lui imi recomanda antidepresive.Nu as recurge la asa o cale ca sa rezist unei relatii stresante!Mama imi recomanda sa ma rog(la D-zeu).Eu cred ca problemele lumesti au solutii lumesti.
Mult curaj.

dulceatza

dulceatza

07 Sep 2004, 18:46

motivele ar putea fi diverse parerea mea este ca f periculoase sunt chestiile mici aparent neimportante care se aduna si rabufnesc rau tare poate mai rele chiar si decat un lucru mai grav prin care cu iubire si intelegere s-ar putea trece mai departe

flower

flower

Cand decizi sa divortezi?

07 Sep 2004, 18:46

Care ar fi lucrul care te-ar determina sa pui capat casatoriei, sa divortezi?
Ce te-ar face sa spui: pana aici, nu mai suport, nu mai vreau?
Cate rabzi sau cate treci cu vederea, sau pana cand?
De-a lungul celor cinci ani de casnicie s-au intamplat multe lucruri pe care le-a facut sau spus sotul meu si m-au deranjat. Am facut multe compromisuri la care inainte nici nu visam. Acum multe chestii au intrat in obisnuinta amandurora, le ignor pur si simplu.
Nu stiu ce m-ar determina sa-i spun ca nu vreau sa mai fim impreuna...
Voi?

 
 

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!