Cat valoreaza omul de langa noi?

by: tish
 

todirica_laura

todirica_laura

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

05 Feb 2005, 23:38

Vloarea unui om e inestimabila ,acum depinde de pretul pe care i l acordam noi si ce importanata are acel om cu adevarat pentru noi...daca l-am ales sa ne stea laturi pana la sfarsitul vietii trebuie sa-i acordam respectul cuvenit...Se spune ca in dargoste trebuie sa oferi fara sa astepti sa primesti,dar din pacate multi dintre noi sunt egoisti si asteapta in schimb inzecit si asa multi se considera nefericiti sau sa plang ca dargostea nu le este impartasita...Sunt persoane care merita cu adevart orice sacrificiu,important e sa-l faci din toata inima si sa nu regreti ,daca il faci fortat mai bine nu sau inceraca sa pui in balanta totul ca sa nu ai prea multe regrete peste un timp...

gansaculx

gansaculx

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

30 Ian 2005, 11:40

Salut fetelor....
Am 25 de ani de casatorie...dintre care...fericita, cat am fost...nu stiu..., nu am fost batuta, dar poate uneori as fi preferat sa primesc o palma(desi nu sunt adepta acestei practici) dar NECOMUNICAREA, tacerile te omoara...sa nu stii niciodata ce il doare pe celalalt de langa tine...e groaznic, trebuia mereu sa ma cert la cutite cu el ca sa stiu de fapt ce il doare si sa indrept greseala daca ERA o greseala din partea mea...
O tragedie si primul lucru in destramarea unei casatorii este aceasta necomunucare, parca te invarti intr-un cerc vicios...din care uneori nu mai poti iesi...
L-am avertizat de N ori ca eu nu mai pot continua asa si ca va veni un moment cand ma voi satura...si...acel moment A VENIT...in ciuda promisiunilor lui de a intreprinde ceva...
Aici si neamurile lui au avut un cuvant de spus...el nu s-a detasat niciodata de sfaturile lor...eu mereu am considerat ca sunt o persoana unica, am o personalitate, am dorinte proprii, am defectele mele si nazuintele mele deci nu pot fi comparata cu nimeni, sau asociata unei anumite persoane si in functie de realizarile acelei persoane sa fiu si eu la fel...(chiar daca persoana a avut esecuri in acea directie eu tot asa trebuia sa merg, in acceptia lor)...
Am cautat sa tin un echilibru, dar am GRESIT, permitind mult mai mult...sa stau neutra...si totusi sa merg in limita bunului gust pe drumul meu, alaturi de familia mea...pt ca ei...au profitat si i-au implementat tot felul de lucruri negative la adresa mea..." ca nu e bine, cum am facut, ca nu e bine unde m-am dus, ca nu e bine, ca nu e bine..."
Ca urmare...in timp...am incetat sa-l mai iubesc...el nu m-a inteles pe mine si ce vreau eu cu adevarat ca persoana...azi nu mai este NIMIC...stam pentru copil...ca sa-si termine doar studiile, e destul de mare, student,,,el nu accepta in ruptul capului sa plec, desi nici nu am unde inca sa plec...desi stie ca tatal nu a procedat corect fata de mine...pt ei copii, parintii sunt unici...chiar daca nu sunt buni, sufera la fel indiferent ca unul e la Caiafa si altul naiba stie unde este...
Ce s-a ales de viata mea dupa 25 de ani?
Un singur lucru ma bucura, am reusit sa ajut copii(2 am) sa ajunga unde am vrut, adica sa faca o scoala, si sa nu sufere in viata, dar asta depinde la ce ii va supune viata si pe ei..., sa aibe amintiri comune(fratii), cand noi nu vom mai fi, si sa se aibe unii pe altii, singure vlastare dintr-o familie.
Nu am dat asa mare importanta vietii mele ca femeie, doar acum, cand ei pleaca(unul a plecat), si ramane ce?
Acum sunt un om singur sufleteste...stam ca doi straini intr-o casa, doar pt copil...dar si asta deja e un chin....sper sa duc pana la capat menirea asta...capat? care va fi el...
Nu zic ca va fi impreuna cu el sau altul...oricum acum nu am INCA de ales, nu am aceasta posibilitate, inca depind financiar de el...din cauza copilului desi , eu lucrez, nu imi ajung banii de a sta singura INCA...
O sa vad mai tarziu...
Fetelor, nu va lasati amagite...daca nu comunicati cu el, daca nu exista respect de la inceput, daca numai instinctle primeaza...NU VA MERGE, pt ca dragostea instinctuala, va disparea in timp, intervine rutina, oricat ati vrea sa schimbati ceva, si atunci ramane RESPECTUL, prietenia, si iubirea care va animat odata, normal poate fi la o intebsitate mai redusa dar ea va exista totusi daca altele au fost interesele cand v-ati casatorit si nu numai instinctul...
Deci
DESCHIDETI OCHII< BINE<, desi nu as fi crezut niciodata sa ajung in aceasta situatie, totusi nu poti avea pretentia sa cunosti un om intru totul de la inceput, dar TOTUSI , nu se poate ceva sa nu vezi daca VREI SA VEZI SI SA INTELEGI chiar de la inceput, nu va inselati, nu il veti schimba, ci doar va trebui sa ajungeti la un compromis amandoi sa va intelegeti si sa mai lasati de la voi cand unul cand altul, daca nu, nu va merge...
Nu va lasati amagite ca :VA FI BINE< o sa reusim noi...bla bla...daca ai indoieli de la inceput cat de mici, ele se vor amplifica cu anii...si va veti da seama ca daca ati fi tinut cont delele la inceput..acum..poate ar fi fost mai bine..dar cand vin copii e mai greu sa o iei de la capat...viata lor daca nu esti egois, depinde de tine...si nu vrei ca ei sa sufere NU?, ci vei suporta DOAR TU CONSECINTELE pt o viata pe care la un moment dat nu ai ales-o cu grija...
Pt cele ce aleg ACUM, le sfatuiesc...sa aibe rabdare , sa-l puna in toate poziitile, sa-l vada cum se comporta, in anumite situatii, sunteti compatibili, ganditi la fel, lasi familia din care ai provenit pt fiinta iubita..? sau? si ei sunt mereu prezenti acolo? te faci una cu ea sau el? ori ...
Pt asta , ttrebuie rabdare si timp...dar poate...o sa aveti ce va doriti...
Pentru cele ce AU ALES...hm...e greu...copii sunt nestemate, care vor depinde de voi daca vor deveni STRALUCITOARE IN VIATA SAU NU...
alegeti!
Normal sunt situatii cand, pt binele lor,,,SUNTETI OBLIGATE SA ALEGETI ALTCEVA...ce sa spun, succes, si fiti atente pe viitor,,,vom fi fericite la sfarsit, eu inca... mai astept fericirea, ma asteapta dupa COLT...sunt optimista...
Va surut cu multa dragoste.
Moira

monikwild

monikwild

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

29 Ian 2005, 14:56

fetelor...va spun eu cum e cu valoarea omului de langa tine.am renunta la toate pt el,convinsa ca e iubire.mi-am parasit familia,casa,prietenii,serviciul..totul pt el .am venit intr-o tara straina.am facut de la inceput cu a vrut el...marele Elsunt de 2 ani plecata si inca nu am reusit sa ma angajez,nu am facut un curs de limba straina,nimic.de ce?pt ca am fost o fraiera...am crezut in vorbele lui(mai stai un pic acasa...de ce sa lucrezi?....si multe altele)tot imi spune:nu am timp acum, altadata...si asa mai departe.in fiecare zi aceeasi viata.dimineata micul dejun,aduna hainele aruncate de el,pune rufe la spalat si apoi fa cumparaturi si pregate ceva de pranz(ah sa nu uit ca el nu mananca orice )fara aluaturi fara lapte,fara supe,sosuri fara faina si numai carne de pasare.apoi cu treba prin casa,si seara fa cina.un pic de televizor da nu mult ca consuma curent(pe care el il plateste,nu uita sa imi aduca aminte daca vreau sama uit mai mult).si uite asa se duce viata mea .sunt tanara am 26 de ani.daca vreau sa imi spun parerea,trebuie sa tac ca altfel mai primesc si una,caci eu nu stiu nimic,sunt proasta in ochii lui eu vin din Romania.iar despre copii nu are rost sa deschid subiectul.sex?numai cand are el chef(ultima oara a fost acum vreo 3 luni)soacra-mea mereu imi spune sa plec de el cateva zile sa isi dea sema de ce face,dar el mereu imi spune sa plec ca nu ma tine nimeni cu forta langa el.asa ca ce rost ar avea sa plec?inapoi sa ma intorc in tara nici nu ma gandesc caci parintii mei sau despartit de mult si eu as fii catalogata "oau e ca maica-sa".ce pot face?nu imi ramane altceva decat sa plang in fiecare zi si sa ma rog sa imi gasesc de lucru si sa scap de cosmarul acesta.acum trebuie sa inchid computerul caci nu am voie sa stau la el decat daca imi da el voie si cat timp vrea el.candva(acum 2 ani am crezut in Iubire si la renuntare la tot pt ea.dar va sun ca nu merita nimeni sa il pretuiesti mai mult decat pe tine sau sa renunti la totul pt el nu merita.a voastra Monikwild.sfaturile sunt binevenite dar daca imi dati si puterea de ale aplica...

georgiana

georgiana

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

03 Nov 2004, 21:48

Nu as renunta la ceva pentru acre m-am chinuit enorm pentru o persoana,daca ma iubeste ma accepta asa cum sunt de la inceput si in nici un caz nu as renunta la visele mele pentru o persoana.Pentru ca in primul rand in ziua de azi nu prea mai cunoastem omul asa cum este el,lumea asta a ajuns un pic cam plina de oamneni falsi:fete pe interes,baieti ciorditori si inca o groaza de exemple cam urate.Asa ca nu m-as risca sincer.

gansaculx

gansaculx

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

02 Oct 2004, 19:18

nu VEDE scuze

gansaculx

gansaculx

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

02 Oct 2004, 19:17

Absolut NIMIC, atata timp cat el nu vine un OM langa el...ci un sclav

andra

andra

RE: Cat valoreaza omul de langa noi?

29 Sep 2004, 21:21

Pot sa intru si eu in dscutia voastra? As vrea sa va spun ce as face eu...Avand in vedere ca sunt crestina(penticostala)...si mi-am predat inima Celui(Dumnezeu) ce are putere sa imi dea viata vesnica si sunt sigura ca vesnicia mi-o voi petrece in cer alaturi de El(cel care iarta orice pacat si iti promite mantuirea)....acesta ar fi singurul lucru la care n-as renunta pentru iubitul meu si viitorul meu sot. As renunta si la parinti(si Biblia spune ca trebuie sa te deslipesti de parintii si sa te alipesti de sotu tau si sa faci un singur trup cu el..asta nu insemna neaparat sa te certi...dar daca ei nu-s de acord si trebuie asa ceva..n-ai ce face)...as renunta si la pozitia sociala si la situatia financiara...la care intr-un fel oricum trebuie sa renunt si nu-mi pare rau deloc pt ca iubitu meu zice:" te vreau numa pe tine...si NIMIC NIMIC NIMIC altceva...si n-am ce face" Se merita sa renunti doar daca persoana pentru care renunti e cea care te iubeste cu adevarat si cere sa renunti la acel ceva spre binele cuplului , nu din mandrie sau altceva de felu asta.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Moon,cu alte cuvinte poate exprimat,poate si alte idei adaugate as fi de acord cu tine. Situatia prezenatata ,spre norocul meu poate,nu imi apartine,nu eu sunt persoana dintre ciocan si nicovala.
Gandurile sunt poate ideale,asa ar trebui poate sa gandeasca o mare parte dintre parinti,dar ce ne facem cu parintii ce apartin generatiilor trecute,cu alte conceptii,sistem de valori etc,pe care oricat ai incerca nu ii poti reeduca acum in al 12 lea ceas.Ce se mai poate face in situatia in care de schimbat unghiul din care este analizata problema nu poate fi vorba,de intelege a punctului de vedere a copilului nici atat.
Ideal ar fi ca totul sa se poata incadra in niste limite si ptr fiecare din ele sa avem o anumita solutie,ca o problema de matematica daca vrei. Dar vezi tu....uneori viata e alta,mult diferita de carti si o singura nuanta schimbata schimba intreg enuntul problemei.
Si apoi, cand ne e expusa o situatie teoretica, oferim o solutie,poate e cea mai buna,dar atunci,neimplicati sufleteste gandim mai mult logic,cand esti pus in fata faptului implinit desi ratiunea face scandal...nici inima nu prea tace.Si atunci ajungi intre ciocan si nicovala,nestiind pe care sa asculti...

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Vezi tu Tish,
in mod natural destinul face ca in perioada adolescentei sa avem acea periada de rebeliune fata de parinti.Acesta este momentul cind le dam primul semn ca avem aripile proprii si dreptul de a ne lua zborul in ce directie sintem tentati sa o facem.Aflu actualmente ca o perioada similara se petrece la o virsta mult mai frageda, intre 2 si 3 ani, numita prima adolescenta.Actualmente in mod cu totul natural(se pare ca este benefic pentru dezvoltarea copilului) dragul meu fiu mi se opune sistematic pe parcursul zilei.
Nu vrea sa intre in cada iar dupa ce l-am "convins" nu mai vrea sa iasa, nu vrea sa se imbrace sau sa se spele pe dinti sau vrea sa se spele pe dinti atunci cind nu e cazul.Imi arata astfel ca are dreptul la propria vointa si cu toate ca nu este usor sa-i fac fata, ma straduiesc sa nu il descurajez in aceasta rebeliune.Are nevoie sa controleze cit de cit ceea ce i se intimpla.Ei bine din propria experienta si din alte surse de informatie aceasta atitudine revine
(intr-un mod mai logic) la adolescenta.Depinde de duetul parinti
copil ca aceste faze sa fie trecute cu bine.In caz contrar se poate ajunge la ceea ce descrii tu sa iti traiesti viata de adult intr-o semiinchisoare unde esti liber sa faci ceea ce crezi atit timp cit nu iti indurerezi parintii.Nu este de dorit sa se ajunga acolo pentru nici una din parti.Din partea parintilor este o prea mare responsabilitate pentru ei de a controla aspectele majore ale vietii unor adulti care sint copii lor.Nici in numele iubirii pentru ei nici in numele experientei lor de viata nu au dreptul si nici capacitatea morala de a o face fara a regreta amarnic la un moment dat.Acum sigur ca exista parinti care nu vor vedea niciodata lucrurile in acest fel.De aici o sursa de drame.Ceea ce descrii este o situatie foarte dificila, depinde de forta morala a fiecaruia de a-i face fata intr-un fel sau altul.Este o capcana teribila in care una din parti va fi oricum ranita.
A iti lasa parintii pentru omul iubit nu inseamna a ii abandona in favoarea celui din urma.Ne "abandonam " parintii in favoarea dreptului nostru fundamental la libertate.Daca nu am avea dreptul s-o facem ar insemna ca a avea parinti ne transforma in sclavi pe viata.Ori copii vin pe lume pentru a primi de la parintii lor
si a da la rindul lor copiilor lor.Viata este o linie continua in care primim din urma si dam inainte.Daca am ramine blocati in a da inapoi parintilor nostri am face ca viata noastra sa fie un cerc inchis.Mama mea s-a exprimat si ea ca mai toti parintii:"Atunci(fiindca noi ne concentram pe familia noastra actuala, eu sint la mii de kilometri departare iar fratele meu prin preajma dar mental probabil cam la aceeasi distanta de ea) la ce bun MI-AM MAI FACUT COPII?Copii nu NI-I facem.A fi parinte este menit sa fie un act generos de daruire(pe viata) si nu de improprietarire.
Deci datoria fundamentala a unui parinte de copii deveniti adulti este de a le lasa libertatea nestirbita.Ar fi de asteptat insa ca sa fie mereu cu bratele deschise daca odorul are din nou nevoie de cuibusorul lor caldut..Ar fi de asteptat sa nu se intristeze daca asta nu se intimpla.Ar fi de asteptat sa consoleze fara sa blameze, oricine are dreptul la eroare.Ar fi de asteptat sa nu isi inchida bratele in nici o situatie declarindu-se tradati, abandonati.Dar daca nu pot face toate astea atunci doar darul libertatii ajunge.
Acum daca un parinte face infarct din cauza unei decizii a copilului lui in ceea ce priveste destinul personal, vina primara apartine parintelui.Este el care a adus copilul pe lume, care a stiut totul inaintea copilului si ar fi trebuit sa stie ca, copilul devine adult si are dreptul la propria viata.Daca nu a aflat asta niciodata si a murit, ei bine a murit din cauza propriei ignorante si nu a copilului "denaturat".In mod logic deci nimeni nu ar trebui sa accepte ca si-a ucis parintele din cauza egoismului personal.Sigur ca inima ranita de aceasta tragedie tinde sa se culpabilizeze dar ratiunea trebuie sa-l ajute sa iasa din impas.Unde am ajunge daca am face ceea ce le-ar cadea bine parintilor?Pina unde ar avea dreptul sa mearga in amestecul in viata copiilor ca sa-si evite eventualele infarcturi?Au dreptul de cenzura asupra locului geografic unde vrem sa ne stabilim(exista o distanta maxima acceptabila intre caminul parintilor si al copiilor lor? poate vor neaparat sa locuiasca impreuna, e just?),deasemenea pot sa ne interzica un partener de viata(pe ce baza? a rasei, religiei, culturii, a aspectului fizic?), pot sa ne recomande sa avem copii si citi sau sa nu avem deloc ca sa ne putem dedica lor...vor sa fim medici sau avocati, ma rog ceva cit decit caldut si daca noi vrem sa devenim aviatori sau exploratori la polul nord? NU NU NU abuzului parintilor fata de copii cu nici un motiv.Nici o iubire adevarata nu iti taie aripile!
Asta am invata eu de la viata si sper din suflet sa aplic ad-literam cu micutul meu.Am inceput deja lasindu-l la gradinita la frageda virsta de 2 1/2.Sint acasa, nu lucrez si sufar...as vrea sa-l am in fata ochilor sa-l protejez si sa-l ingrijesc cum stiu eu.Dar...are nevoie de un alt mediu din cind in cind, de compania celor de virsta lui, de educatoarea caruia nu i se opune deloc.Are nevoie de a cistiga o liniste interioara departe de ochii mei prea iscoditori de grija mea care-i poate deveni o piedica.
Mult curaj fetelor, avem nevoie de ratiune ca sa ghidam inima care ne incurca si ne intristeaza atit uneori.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Poate atunci cand esti hotarata sa renunti la tot pentru el,calci in picioare sfaturile parintilor,consideri ca ai dreptate,ca sacrificiul merita.
Si daca dupa o perioada scurta observi ca nimic nu e cum ai crezut,poate ajungi sa regreti decizia luata, si ajungi la concluzia ca totusi parintii ti-au vrut binele si chiar mai mult ,ei sunt cei care te vor scoate din rahatul in care ai intrat de buna voie prin decizia ta.
Si daca ar fi sa ne imaginam un scenariu,in momentul renuntarii tale la tot, unul din parinti face stop cardiac,atunci nu regreti ,sau cel putin asa se intelege din ce ai spus tu. Dar numai dupa 2 luni de la marea decizie cu efecte atat de nefaste ajungi la concluzia ca totul a fost in zadar ca partenerul nu a meritat efortul si renuntarea ,cum vei putea trai cu moarte unuia din parinti pe constiinta?

gianna_r

gianna_r

07 Sep 2004, 18:46

Constiinta mea este împacata!- A facut tot ce-a putut pt a fi fericiti atat parintii cat si alesul(aleasa).
Daca parintii nu inteleg cu "vorba buna", înseamna ca nu vor BINELE copilului.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Ok,dar cu toate precautiile nu stii ce se va intampla si daca se intampla totusi... constiinta ta tace,doarme?

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Vezi nu demult am citit o carte despre manipulare.Am ales-o cautind in fond manipularea in domeniul comercial.Imi dorem sa pot evita capcanele intinse de dealeri de masini, personal bancar etc.Am dat insa peste o carte despre manipularea pe care cei din jur o exercita asupra noastra in viata de zi cu zi.Se pare ca problema este destul de seriasa si nu prea bine cunoscuta.Manipulatorul este cu atit mai destructiv cu cit ne este mai apropiat ca relatie.Cel mai greu lucru este sa admiti ca un parinte te manipuleaza.Ca un caz extrem era citata o familie in care 2 copii s-au sinucis la virsta adulta iar al treilea a fost salvat
fiind ajutat de un specialist sa descopere ca mama era un manipulator feroce.
Acum revenind la subiect, sigur ca nu stim din start cit merita omul de linga noi dar daca ne simtim destul de motivati sa aflam ,trebuie sa intram in jocul vietii.In fond este scris in biblie ca,
copilul la virsta adulta se va desparti de parinti pentru a deveni una cu consortul.Singurul motiv valabil pentru care parintii au chiar datoria sa se opuna este cind sint motive intemeiate ca viata copilului lor sa fie pusa in primejdie de catre individul respectiv.
Ca viata parintilor sa fie pusa in primejdie de decizia matrimoniala a copilului?Hm!Cred ca eu m-as ocupa in prealabil de sanatatea lor, dupa care mi-as face facutele asa cum cred de cuviinta.In zilele noastre cine are inima slaba in fata evenimentelor normale ale vietii are acces la tot felul de medicamente incluzind cele psihiatrice.Cauza unei astfel de eventualitati funebre nu este nici pe departe atitudinea copilului ci slabiciunea parintelui in fata vietii.Deci trebuie atacata cauza si nu consecinta(lipsa de libertate a progeniturii).

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Eu nu am astfel de parinti,niciodata nu au spus sau facut ceva de genul asta,de fiecare data mi-au spus parerea lor ,incercand sa nu repet poate greselile facute de ei,de fiecare data au terminat discursul"dar pana nu te lovesti tu cu capul de sus nu-mi vei da dreptate" si " este viata ta,ti-o traiesti asa cum crezi tu ca e mai bine,asa cum vrei tu,eu ca parinte voi fi fericit atunci cand tu vei fi fericita".
Ok,vezi lucrurile cu renegatul ca pe un santaj din partea parintilor.Nu-ti pasa,zici ca nu te uiti in urma daca ei sunt in stare sa faca asa ceva,dar cum te vei impaca cu ideae mortii unuia dintre ei.Stii ca au anumite probleme si un soc puternic,o suparare mare ii poate omora.Si totusi tu vrei sa iti faci viata ta.Nu spune nimeni ca va muri sigur ,dar exista posibilitatea si atata timp cat exista nu o poti neglija. Nu-ti va pasa?iti vei cladii fericirea calcand pe cadavre?Si mai mult de atat,poti fi sigur(a) ca alesul merita asta?De fapt asta era ideea.

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

PS.
Pe mine mama m-a santajat ca sa nu ma casatoresc cu un coleg de facultate roman ortodox.Asta in favoarea fostului un libanez musulman cu care eram in relatie de 5 ani.Ca sa mai intelegi ceva!
Dupa casatorie toata familia mea s-a straduit sa-l consoleze pe libanez care de suparare a dormit in aceeasi camera cu matusa si unchiul meu pentru o perioada(nu locuia la ei inainte).Deseori cind eram la mama cu sotul meu il chema cu numele celuilalt.Usor de confundat nu?Nici cind am divortat nu a fost de acord ca cica individul nu ma bate si daca m-am maritat sa stau maritata.Imediat dupa celebrarea celei de a doua casatorii eu nefiind prin preajma, ii tot repeta sotului meu:"saracul de tine ca te-ai casatorit cu fiica mea".Ei asa parinti nu ne fac decit bine daca ne reneaga.Iar cei care ne iubesc cu adevarat nu ne reneaga in nici o situatie.

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Ce parinti sint aia care nu te mai recunosc ca fiica dintr-un astfel de motiv sau oricare altul?Am trecut printr-o astfel de faza in adolescenta cu tata care mi-a spus ca nu ma mai recunoaste ca fiica, motivul nu-mi e prea clar acum ,cred ca era legat de sexualitate si o vreme buna nu mi-a mai vorbit chiar daca locuiam aceeasi casa.Sincer atitudinea lui nu m-a ingrijorat desi tinara fiind am simtit pe undeva ca un bun parinte nu face astfel de chestii.Parintii adevarati nu te abandoneaza niciodata si nici macar nu ameninta cu asta .Deci daca ar fi ca parintii sa-ti faca astfel de amenintari atunci n-au decit.In felul acesta putem merge mult prea departe.Daca parintii nu mai vor sa te recunoasca ca fiica pentru ca ai ales o anumita profesie, sau te-ai mutat intr-un alt oras sau tara?Nu!Santajul parintilor nu este motivat in nici o situatie.Deci da as face alegerea impotriva parintilor.
Pardon, am crezut ca esti in Ro.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

:) multumesc la fel,dar nu locuiesc in Romania. :)
Cu religia ne-am lamurit ,tu esti interlocutorul meu :) acum.
Daca parintii(gandeste-te ipotetic la asa parinti) nu te-ar mai recunoaste ca fiica daca te casatoresti cu cel pe care nu il vor,te-ai mai casatori? Ai renunta la parinti pentru el?

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Nici o problema.Am mania raspunsurilor lungi.
O noapte buna, in Ro e trecut de 22.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Doar intrebam.

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Nu am facut decit casatoria civila.De ce?Ne-am casatorit in Bucuresti unde a participat doar familia mea si ceva prieteni.Sotul meu a cerut ca partea religioasa sa o facem in Canada urmata de o alta petrecere unde vor participa ai lui.Odata aici initial am tot aminat din lipsa de fonduri.Ai lui sint foarte burghezi si totul se face cu fast.Au trecut 5 ani si tot n-am facut-o.Intre timp s-a nascut micutul care a fost botezat la catolici.Cam atit despre partea religioasa.
In mod ciudat si prima mea casatorie a fost tot doar civila.
Sa fie un semn in asta ca nu mi-am gasit inca jumatatea?Deja 2 casatorii la activ si inca nu am purtat voalul si rochia de mireasa.Nici nu-mi dau seama de ce nu mi-am dorit-o.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Voi ati facut si casatoria religioasa?Ma refeream la acele casatorii care nu se pot face decat daca unul alege religia celuilalt,casatoria civila neinsemnand casatorie.

gianna_r

gianna_r

07 Sep 2004, 18:46

"Daca D-zeu exista atunci este unul singur si deci diversele religii sint doar ca niste limbi diferite in comunicarea cu aceeasi divinitate."
Asa este Moon, cu o singura modificare: Dumnezeu exista!
Deci nu putem vorbi de o renuntare a religiei, ci doar de o trecere de la un tip de religie la altul. Si sotul meu este catolic, iar eu sunt ortodoxa :) , dar asta nu înseamna ca a renuntat unul dintre noi la "obiceiuri". Ne intelegem foarte bine si dpdv religios.

Multa sanatate!

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Nu am raspuns prea concret.Da as renunta.Daca ar fi sa luam deciziile importante din viata in functie de sentimentele celorlalti
ar insemna in fond sa nu fim noi insine.Eu tin la libertatea de alegere impotriva oricaror obstacole.

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Pozitia mea fata de religie este foarte flexibila.Nu stiu cum dar in copilarie mi-a venit ideea ca eu cu siguranta voi descoperi secretul vietii vesnice si asa nici eu nici nimeni altul nu va mai muri.
Cu aceasta idee am privit la ritualurile religioase ca la niste procesiuni care in fond nu ma vor afecta personal.Mai tirziu cind mi-am dat seama de utopia respectiva a fost cam tirziu sa invat asa zisa"teama de D-zeu".Privesc la religie ca la o intentie de bine dar nu ca la o obligatie.Religia nu ma leaga de familia mea si nu cred ca ar avea dreptul sa se supere daca mi-as schimba-o.
Daca ar fi fost sa imbratisez alta religie din cauza sotului ar fi fost doar ca sa pot implini ritualul casatoriei.Asta neinsemnind ca tradez o religie in favoarea altei.In fond daca D-zeu exista atunci este unul singur si deci diversele religii sint doar ca niste limbi diferite in comunicarea cu aceeasi divinitate.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Si daca schimbandu-ti religia ai rani foarte rau persoanele apropiate,cum ar fi parintii,fratii, surorile si alte rude care nu ar fi de acord in ruptul capului cu schimbarea religiei in primul rand si cu religia aleasa in al 2-lea rand,ai mai renunta?
Daca schimband religia ai ajunge o renegata,ai mai renunta?

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

Se prea poate ca as fi renuntat la religia mea daca se impunea.Nu as fi facut asta doar in cazul in care viitorul sot ar fi fost un fanatic religios.Nu-mi sta in fire sa-mi conduc viata dupa principii religioase.Apreciez insa religia ca o sursa de bine, un indemn spre o viata armonioasa.In acest sens nu cred ca o religie este mai buna decit alta.In fond totul depinde de locul in care
te-ai nascut deci de hazard.Acum daca hazardul face ca viitorul sot
face parte dintr-o alta cultura si decizi sa te alaturi acesteia geografic, schimbarea religiei nu poate fi un lucru rau in sine.

tish

tish

07 Sep 2004, 18:46

Sa renunti la religie ,avea exact sensul propriu.
Sunt religii in care casatoria civila nu are nici o valoare,ci numai cea religioasa.Casatorie religioasa care nu se poate face decat intre doi oameni de aceasi religie,deci unul din ei(in cazul in care religiile difera) trebuie sa renunte la religia lui.

moon

moon

07 Sep 2004, 18:46

O renuntare la tot mediul fizic se impune atunci cind alegi sa locuiesti in spatiul geografic al celuilalt.Eu nu am renuntat la religia mea in mod teoretic dar in mod practic in noua familie tin
sarbatorile catolice deoarece cu exceptia mea si unui alt membru al familiei,toti sint catolici.M-a bucurat sa fiu foarte de acord cu ultimele doua mesage.E recomfortant ca uneori sa gindesti ca ceilalti.Numai bine.

gianna_r

gianna_r

07 Sep 2004, 18:46

Sa renunti la toate acestea pt ce? Pt o posibila iubire? Nu are rost! Mai ales...sa renunti la credinta (religie) pt iubire? NICIODATA! CINE TE IUBESTE CU ADEVARAT, TE ACCEPTA ASA CUM ESTI!- cu calitatile si cu defectele pe care le ai!
De o renuntare se poate vorbi. Dar renuntare din ambele parti; nu eu sa renunt la multe si el sa nu renunte la nimic, el sa nu faca nimic pentru a incerca sa ne fie viata cat mai "calda" asta nu mai este IUBIRE. In iubire este nevoie de 2 persoane, nu doar de una!

gianna_r

gianna_r

07 Sep 2004, 18:46

Oamenii se schimba de la zi la zi! Ceea ce am facut în trecut nu regret pentru ca la momentul respectiv, asa mi s-a parut mie ca este CEL MAI BINE, deci NU REGRET NICIODATA ceea ce am facut in trecut. Exact cum spui si tu, tish, "mintea romanului de pe urma".
"Erare umanum est!"- A gresi este omeneste!, asa ca...daca am gresit in trecut, n-am facut nimic altceva decat sa demonstrez lumii, dar si mie, ca SUNT OM!:D Dar "perseverare diabolicum"- a persevera in greseala este diabolic, asa ca NICIODATA nu repet ceea ce am facut in trecut si nu a fost bine. Fac altceva desi nu stiu daca este bine sau nu, dar cel putin nu mai repet greseala- de obicei imi ies toate bine!
PUPICI!