Stateam si ma gandeam zilele astea ca defapt eu ma gandesc prea mult..disec firul in 4 si parca tot ar mai fi ceva de spus..In ritmul in care traim aproape ca este incredibil ca mai avem timp de intrebari fara raspuns de genul "oare barbatii si femeile sunt egali", "exista viata dupa moarte" etc...Cred ca in societatea contemporana foarte putine persoane mai sunt impulsive, poate ca si societatea ne obliga sa ne masuram fiecare vorba, fiecare gest.Un mare filosof, Jean-Paul Sartre spuneam ca "m am nascut liber, dar pretutindeni sunt in lanturi", si mare dreptate avea..defapt suntem cenzurati din nastere.Si din ce in ce societatea ne formeaza pe noi, cand ar trebui sa fie invers.
Pe mine ma dispera cel mai tare, noul trend in materie de bune maniere.."politically correct"...Ne dorim a fi niste persoane foarte dragute, diplomate si pline de tact, ceea ce defineste doar ipocrizia.
Politically correct este acum sa nu mai spui de un/o tip/a ca este "urat/a" ci ca "este o persoana draguta, dar care nu se incadreaza in standardele clasice de frumusete".Bine, exemplul asta mi a venit in minte...Ideea e ca in loc sa simplificam lucrurile, mai rau le complicam..Dar nu observam toate astea de cele mai multe ori pentru ca suntem prea ocupati..Vrem sa realizam multe lucruri, sa castigam multi bani, sa escaladam scara sociala cat mai repede, sa ajungem in varf..iar cand ajungem acolo, ne dam seama ca am uitat ceva...am uitat de familie, de prieteni..de toti cei care ne au sprijinit..Totul pe lumea asta necesita un minimum de sacrificii, dar din cand in cand ar trebuie sa ne oprim 5 minute, sa ne asezam pe o banca si sa privim frunzele aramii cazand din copaci si eventual s o sunam pe bunica, s o intrebam ce mai face..
E foarte greu sa tii pasul cu ritmul in care traim, dar cel putin ne straduim:)Si poate intr o zi ne vom trezi la o varsta...respectabila, cu aproape tot ce ne am dorit..cu constiinta impacata si cel mai important, inconjurati de cei dragi..Asta imi doresc ...si va doresc!

• person Aici unde suntem e mai simplu,

  cand inchiriezi un aparatament sau chiar si o casa,de regula n-ai nici macar chiuveta la bucatarie sau baie,nici macar o oglinda,de mobilier nici nu mai vorbim.
  Si intr-un fel e mai bine asa,iti poti zugravi si aranja apartamentul,casa,dupa cum doresti. :)
  
  Si din cate am observat,chiriile in Bucuresti,au inceput sa le ajunga vertiginos din urma pe cele de pe aici,si voi nici macar nu catigati la fel de mult,ca si noi. :((

  30 Oct 200612:41
• person ..

  Este detsul de greu sa fii tolerant atunci cand ceilalti nu sunt toleranti cu tine, sau sa fii deschis si sincer cand esti inconjurat de ipocrizie..Ne mulan pe societatea in care traim fara sa ne dam seama ca defapt ne schimbam odata cu ea.Si cand ziceam de casa..ma refeream si la cazul in care e inchiriata, pentru ca de 4 ani m am mutat de la ai mei, cand am venit in Buc, iar de un an stau singura.Dar si asa, nu ti permiti sa faci schimbarile pe care ti le ai dori ..si nici nu se merita.
  Cea mai mare dorinta a mea e sa am un loc al meu, undeva cu multa vegetatie, sau sa am eu o gradina plina cu flori, si sa am asa mea, proiectata de mine.Dar astea sunt deja vise erotice:)
  O zi buna si tie!

  26 Oct 200611:56
• person Erata

  cititi,va rog,"indemn" in loc de "imdemn",scuze.

  26 Oct 200611:42
• person Stii ce se spune ?

  Se spune ca o casa,locuinta il reprezinta f bine pe posesorul/posesoarea ei.:)
  Te inteleg cum e sa locuiesti cu parintii,cred ca majoritatea trece prin ceea ce spui tu in mesajul tau. Pt mine si al meu a fost o eliberare cand ne-am mutat impreuna in locuinta noastra,unde ne-am putut aranja dupa gustul nostru sucit "cuibusorul de nebunii",unde puteam sa mergem goi prin casa,sa facem dragoste pe unde dorim,eventual sa lasam un haos in dormitor dupa o noapte lunga,lunga etc. :)
  
  Si aici unde suntem locuim de asemeni singuri,si ne prieste tare bine intimitatea. :)
  
  Sunt de acord si cu finalul mesajului,ca fara mici reguli din partea societatii s-ar crea haos,si mi-a placut si imdemnul tau pt oameni,pt a fi mai liberi,mai deschisi,dar m-as bucura ca aceeasi toleranta pe care as manifesta-o fata de o persoana sau alta,sa-mi fie si mie aratata,pt a ma simti si eu bine cu mine insami intr-o mare de oameni cu optiuni diferite. :)
  
  Da,ai dreptate,si pe mine ma deranjeaza ipocrizia sau falsa toleranta, destul de rau. :((
  Apreciez in schimb oamenii care reusesc sa fie optimisti,oamenii care au curajul sa spuna lucrurilor pe nume intr-un mod elegant si subtil(din pacate pt mine,nu sunt prea diplomata,dar incerc sa devin un pic mai diplomata),mai apreciez oamenii care au un cuvant bun chiar si pt cei care n-ar merita etc. :)
  
  Continui sa cred cu tarie ca in fiecare om salasluieste si o parte a sa pozitiva,doar ca,din nefericire,putini o lasam la iveala de teama de a nu fi raniti sau ridiculizati. :((
  
  M-as bucura din suflet daca am vedea in ceilalti si calitatile,nu numai defectele,acesta e oful meu cel mare.
  Oricat de bine facem celor din jur sau oricat de minunat incercam sa ne comportam cu ei, mai tot timpul sau,dupa caz,sporadic,isi aduc aminte si de defectele tale sau de greselile pe care le-ai facut fata de ei,mai mult sau mai putin intentionat,si atunci te intrebi "la ce bun sa ma schimb in bine,daca ei vad mai ales trecutul sau greselile mele ?" si incepi a te indoi daca ai luat hotararea corecta sau nu. :((
  
  Dar mai bine sa te schimbi in bine de dragul propriei tale persoane si nu neaparat de dragul celor din jur,pt ca doar asa acea schimbare se va realiza cu adevarat,si vei deveni,sau mai bine spus,voi deveni un om mai bun. :)
  Zambesc cand scriu acest mesaj. :)
  
  O zi buna tuturor,si in special,si cu dedicatie (:P ),tie Simo. :)

  26 Oct 200611:41
• person hmm..

  daca ma simt intr adevar libera?Ei bine, ma simt "semi libera".Spun semi..pentru ca sunt lucruri care te impiedica sa faci ceva intr un moment anume..de exemplu un job full time si tot felul de "sfori" din astea adiacente.Dar sunt constienta ca fara un job nu as putea trai..bine..defapt as putea trai dar nu asa cum as vrea.Si ce ma mai face sa ma simt asa incatusata, faptul ca n am casa mea..asta e iar o alta chestie care ma streseaza.Pt ca atunci cand esti in casa ta, e altfel, nu stiu, eu si in casa parintilor mei m am simtit si ma simt in continuare stinghera..nu in sensul atmosferei din familie, ci pt ca eu vad casa mea decorata intr un stil anume, iar cand nu pot lua eu decizii in privinta locului in care stau ma simt oarecum nelalocul meu.Nu stiu daca ma intelegi.Pt mine conteaza f mult ca obiectele din jurul meu sa ma reprezinte si sa exprime ceva.
  In rest nu prea am probleme.Cam astea sunt chestiile care ma tin "incatusata".Dar oricum regulile sociale care nu ne dau atata libertate sunt foarte utile pt ca fara ele s ar crea haos.Dar mi ar place sa simplificam lucrurile cat se poate de mult, ma refer in raport cu oamenii;sa fim mai deschisi , mai buni si mai putin ipocriti.

  26 Oct 200610:02
• person Simo,am uitat sa te intreb

  in mesajul precedent,dar as fi dorit sa aflu de la tine,daca tu te simti o persoana libera,si daca raspunsul tau e afirmativ,spune-mi te rog ce anume faci ca sa te simti libera. :)
  
  Banuiesc ca esti un spirit liber,dar ma intreb cat de libera te simti intr-adevar ?
  Nu cumva ceilalti ne constrang sau noi ii constrangem pe ceilalti sa se simta mai putin liberi ?
  
  Ce s-ar intampla daca am fi liberi cu adevarat ?
  
  Multe intrebari, si d-abia astept sa-ti citesc raspunsurile. :)
  
  Te-am pupat,Simo. :)
  Viorica

  19 Oct 200611:32
• person Simo,ai dreptate ca ma atasez de oameni,

  insa doar de persoanele pe care le consider eu speciale,care mi-au dovedit ca merita sa investesc sufleste in ele. :)
  Greu ma atasez de cineva,dar si atunci cand o fac, greu mi-o mai scot din suflet. :)
  
  Te-am pupat si multa sanatate bunicii tale,sa va traiasca si sa va bucurati multi ani de acum incolo de ea. :)
  
  Pupici. :)

  16 Oct 200619:04
• person ..

  Iti multumesc pentru apreciere..Si pe mine m a emotionat foarte mult mesajele tale , mai ales ca in vara asta eram foarte aproape s o pierd si eu pe bunica mea...Dar din fericire si a revenit, oricum suferinta a fost foarte mare atunci cand am vazut o imobilizata la pat, fara sa se poata misca, vorbi...Dar sunt constienta ca nu va trai vesnic..nici ea, nici mama , nici eu..Dar pentru mine este foarte important sa mi i amintesc asa cum au fost ei in timpul vietii; si ca o paranteze, personal mi se pare un circ felul cum se desfasoara inmormantarile si toata traditia postmortem, in tara noastra; Dar cel mai important este sa profiti de fiecare clipa cu cei dragi, pentru ca timpul nu iarta.
  Iar in ceea ce priveste persona mea...cred ca multi copii s au maturizat inainte de termen, asta si datorita greutatilor intampinate, mai ales materiale.Si nu stiu daca vreau sa raman asa cum sunt..stii ca tot timpul este loc de mai bine..Imi dau seama ca tu esti o persoana care a avut de indurat multe, banuiesc ca ai fost dezamagita de multe ori; spun asta pentru ca imi pari o persoana care se ataseaza foarte repede de oameni..ceea ce nu e bine deloc..dar cred ca tu stii mai bine..Ma rog..hai k vine sefa asta a mea si eu n am terminat niste planuri:)
  Iti doresc un week end placut si multa sanatate.
  Cu drag Simona...ca asa scrie in buletin:)

  13 Oct 200615:11
• person Hedonista,m-a emotionat f mult

  mesajul tau si sa stii ca ai dreptate in tot ceea ce ai scris. Ma bucur ca intuitia nu m-a inselat in privinta ta,si sunt fericita ca esti intr-adevar un om sensibil si cu un suflet bun si inteligenta,sunt convinsa ca si tu ai trecut prin multe,si tu pari a fi un copil maturizat inainte de vreme,la fel ca si alti copii,printre care si eu.
  
  Nicio implinire fie ea materiala,profesionala ,sentimentala nu m-ar ajuta prea mult,daca as stii ca oamenilor pe care ii iubesc nu le merge bine.
  Iar legat de lanturile de care vorbea Sartre,si eu le port,doar ca la mine nu sunt atat de stranse pe incheieturi,din cauza ca nu-mi place sa fac pe bufonul sau pe lingusitoarea,doar ca sa ma pun bine cu cineva,mie imi place mai intai de toate sa ma simt eu bine in propria mea piele si cei care ma cunosc si ma iubesc,stiu ca sunt o fire rebela si ma accepta asa cum sunt.
  Sunt rebela,nesupusa,dar am suflet, inima,deci simt ca traiesc.
  N-am nevoie de aprobul majoritatii oamenilor cu care intru in contact pt a fi fericita,ci eu stiu mai bine decat oricine ce ma face fericita.
  Probabil de aceea nu dau mare pret pe ce spun ceilalti,probabil de aceea am putini prieteni,dar buni si loiali,probabil de aceea mi-e usor sa gasesc fericirea in orice lucru marunt,pt ca-mi este indiferenta parerea celorlalti despre mine.
  
  Sfat pt toti:invatati sa va iubiti si sa va acceptati asa cum sunteti,nu va mai definiti prin sentimentele celor din jur,voi stiti cel mai bine ce va face fericiti,nu cei din jur.
  
  
  Hedonista,imi esti tare draga. :))
  
  
  Ramai asa cum esti. :)
  
  Pupicuti de la Viorica.:)

  13 Oct 200612:09
• person Timpul,prieten sau dusman ?

  As raspunde la aceasta intrebare ca depinde f mult de factori externi mie,dar de ce sa n-o recunosc,uneori eu insami mi l-am facutdusman.
  Cred ca sunt ca oricare om care isi doreste atunci cand e fericit ca acele clipe sa fie eterne,iar atunci cand suntem nefericiti eventual sa dam o comanda ca nisipul din clepsidra nefericirii sa se scurga cat mai repede.
  Ce bine ar fi daca fiecare ar poseda propriul sau timp, sa existe un timp portabil si personal,sa-l poti cumpara de la supermarket si tu sa ai dreptul sa-l setezi dupa cum ti-ar fie tie mai bine...
  
  In aceasta primavara, pe la inceputul lui aprilie,am urat timpul. De ce ?
  L-am urat pt ca nisipul din clepsidra vietii bunicii mele s-a scurs definitiv,va marturisesc ca am urat timpul atunci...
  Nici macar n-am mai apucat sa-mi iau ramas bun de la ea din cauza distantei, a timpului.
  De cate ori ma duceam acasa,in Romania,in vacanta,ma bucuram ca o voi revedea si pe bunica mea,ingerul nostru pazitor dupa cum obisnuiam noi sa-i spunem,de cate ori plecam de la ea, ma rugam s-o mai gasesc in viata si data viitoare,as fi oprit timpul in loc numai pt ea,dar ea n-a vrut ca timpul sa opreasca in loc si sa ramana cu noi pt totdeauna,n-a mai avut taria sa vada nisipul din clepsidra cum se scurge si isi urmeaza rutinat traseul, astfel ca inima ei a incetat sa bata.
  Ma credeti ca n-am avut curajul sa ma duc la mormantul ei si sa-i aprind o lumanare si sa-i depun o floare ? Mi-e greu sa accept ca timpul bunicii mele s-a scurs, ca ea nu mai exista, ca nu o voi mai putea saruta niciodata,ca nu o sa mai planga de bucurie cand ne vede venind la portita casei ei pe noi doi, pe mine si pe logodnicul meu, pe care l-a considerat de la bun inceput ca fiind parte a familiei noastre.
  Plang cand scriu aceste randuri,pt ca stiu ca bunica s-a dus si nu va mai reveni niciodata,dar amintirea ei a ramas vie,amintirile ei nu mi le poate nimeni.
  Nimeni nu-mi poate lua sarutarile,imbratisarile,cuvintele ei de dragoste ,privirea ei blanda,mainile mangaindu-ne pe ale mele,sarutarile noastre de dor,toate sarbatorile petrecute cu dansa, toate momentele frumoase pe care le-am petrecut cu totii impreuna,toate acestea nimeni nu ni le poate lua, nici macar timpul...
  Bunica mea va trai prin amintirile si faptele bune pe care le-a facut fata de toti,indiferent ca erau din familie sau oameni simpli de pe strada,pt fiecare avea o vorba buna si,de f multe ori,cate un mic cadou pt fiecare.
  
  Te iubesc,bunico ,si-mi este tare dor

  13 Oct 200611:50