oare chiar sa fie o iubire imposibila?

personanca1981

casatorita cu o fetita rezidenta de 8 ani in italia datorita neajunsurilor si monotoniei din cuplu( am incercat sa il fac sa plecam sa ne plimbam sa facem ceva nou....imposibil) nu pot avea o cominicare cu el, simt o distanta enorma intre noi si datorita reprosurilor care mi le aduce( de genul ca nu a realizat nimic cu mine ca nu aduc bani suficienti etc...in mom in care toata lumea ne invidiaza pt tot ce avem) si pt faptul k a indraznit sa dea in mine m-a facut sa il urasc sa nu mai simt nimic pt el. in mom cind i-am spus sa ne despartim a zis ca el ce face ca eu mi-am asigurat spatele ca legea e de partea mea si ca el nu pleaca prefera sa ma suporte decit sa inceapa de la zero.a trebuit sa ma complac situatiei si sa imi spun k nu am alta optiune pt ca e un copil la mijloc. si intr-o zi a aparut un barbat in viatza mea l-am cunoscut pe net( el este in ro), da dupa multe disutii si convorbiri interminabile am ajuns la concluzia ca suntem foarte compatibili , dar ca iubirea noastra e imposibila . Ne-am intilnit de 2 ori pina acum incercam sa gasim o solutie sa putem fi impreuna. ma opresc aici de mom , o sa mai revin cu detalii astept parerea voastra.

  • person @PANTEROOTZA

    mersi pt sfat, sa stii ca te inteleg si ai toata dreptatea din lume .S i parintii mei sunt despartiti de cind eu aveam 3 ani stiu ce se simte , si chiar si dupa divort relatia lor nu a fost buna deloc, numai ura si dusmanie. tocmai de acea nu am vrut ca copilul meu sa treaca prin asa ceva, iar daca se va intimpla sa ma despart vreau sa ramin prietena cu sotul meu si sa putem vorbi omeneste si lua hotariri in ceea ce priveste copilul. de aceea suport poate se amelioreaza situatia si vom lua o hotarire de comun acord. ms pt sfat, o zi buna!

    18 Apr 200814:16
  • person continuare...

    intre timp,parintzii mei au divortzat,dar locuiesc ink impreuna,motivul fiind k eu ´´sa am un acoperis deasupra capului dupa moartea lor´´...se pare k ink mai am munk de lamurire cu ei,pt k mi-as dori sa isi refaca viatza,desi mama imi spune¨´ei,mama,la 50 de ani sunt femeie serioasa,nu-mi mai trebuie mie barbat!´´cand o aud vorbind asa ma doare...pt ce a trait toata viatza?pt un apartament si un copil?eu vreau sa o vad fericita(daca nu,macar linistita),macar acum,´´la batranetze´´(cum spune ea)...nu-mi trebuie nici apartament,nimic!doar sa fiu cu inima impacata k traieste linistita!...in ceea ce te priveste pe tine,nu stiu ce sfat sa iti dau,dar gandeste-te bine,si fa in asa fel incat sa iti fie tie bine si copilului tau!si nu lasa timpul sa treaca,in cazul asta,esti singura care poate rezolva ceva,si nu timpul...niciodata nu am crezut in destin!FIECARE ARE LIBERUL ARBITRU!viatza ta este asa cum o faci tu sa fie,si in puterea ta stau multe!curaj!si nu te resemna in tristetze!

    18 Apr 200813:11
  • person draga Anca...

    itzi scrie ´´un copil´´care provine dintr-o astfel de familie k cea in care creste al tau acum...nu cunosc amanunte despre situatzia voastra,dar itzi spun ceva din inima:daca simtzi k nu mai putetzi salva nimic din aceasta casnicie,divortzeaza!eu asa imi sfatuiam parintzii,inca de pe vremea liceului,cand,pesemne crescusem,si incepusem sa vad cum stau lucrurile...cred k cea mai afectata am fost eu k copil,desi stiam k eram motivul pt care parintzii mei erau impreuna..nu stiu cum ar fi fost viatza mea daca ar fi divortzat cand eram eu micutza,dar cu sigurantza una mai buna!mediul in care am crescut m-a marcat oarecum,m-a facut sa imi pierd increderea in viatza,in barbatzi,in unitatea de familie...Si ceea ce m-a afectat cel mai mult,pot spune,a fost sa imi vad mama nefericita si cu lacrimi in ochi!Acum,la 27 de ani,pastrez amintiri urate si dureroase despre ceea ce s-a numit´´copilaria mea´´...

    18 Apr 200813:01
  • person fetelor...

    va spun sincer simt cum in fiecare zi ma simt din ce in ce mai departe de sotul meu...(si nu din vina ceiluilalt) pt ca deocamdata suntem f departe si suntem destul de maturi ca sa ne dam seama ca fiecare are viatza lui in tari diferite! credete-ma ca am facut si imposiilul numai ca sa o putem lua de la zero dar el este la fel de distant si rece.Suntem ca doi straini care nu au alta posibilitate decit sa imparta o casa si o masa. el nu se preocupa de nimic, nici macar de copil. iti respect decizia de a lupta pt familia e un lucru f bun...sunt sigura ca vei avea constiinta linistita si acum si mai tirziu. o zi buna!

    18 Apr 200811:38
  • person asta-i viata....

    draga mea....sunt intr-o situati cat de ca asemanatore...numai ca n-a dat in mine si am 2 copii.....in ceea cel priveste...el e cel care vrea sa plece...desi eu aveam toate motivele sa-l paraseasca....dar exista totusi 2 copii....nu pot sa-i las fara tata...iubit ptr tine poti gasi oricand ,dar tata ptr copii,nu.....trebuie sa ne resemnam...eu una lupt pana la capat ptr familia mea....asa am ales....la bine si la rau....Se poate si o viata paralela ptr tine dar trebuie sa fi desteapta...Cat despre tipul pe care l-ai intalnit, stii ca la inceput totul e roz....ca sa-ti zic ,dintr-un pct de vedere toti sunt la fel....incearca sa repari ceva in familia ta...toate au o rezolvare...trebuie doar sa vrei.Multa bafta si numai bine...

    18 Apr 200809:16
  • person Curaj!

    Cred ca ar trebui sa iti iei inima in dinti si sa il lasi singur. Meriti si tu ceva mai bun! Asta e parerea mea, s-ar putea ca altii sa nu fie de acord...

    18 Apr 200807:48
Recomandari