limita "curiozitatii" feminine

personjuli

de o buna perioada ma confrunt cu o mare "dilema". sta in obiceiul meu sa transform "dramele" prietenelor mele in drame personale, cine stie cand mi se intampla si mie ;). am o prietena care este prisa in valtoarea planurilor de a se casatori. tipul e destul de sensibil cu oarecare traume ale copilariei, parinti despartiti dar care inca traiesc in aceeasi casa, ma rog, cand si cand, atunci cand el, tatal, se intorcea acasa din "pelerinajul" cu alta (si alta si alta...) femeie. desi nu a aprobat comportamenul tatalui si ar fi vrut sa aibe puterea sa-l "apostrofeze" mai dur in privinta asta, totusi, el, viitorul insuratel, pare sa fi preluat (constient sau nu, stiti cum sunt baietii din ziua de azi: cat mai multe femei la activ si experiente "inedite") din caracteristicile tatalui. desi spune cu foarte mare convingere ca intr-o relatie (casatorie) conteaza in primul rand comunicarea si fidelitatea, ca aventura nu are nici o scuza, el pare destul de susceptibil (ca, comportament). intretine legaturi de amicitie (spune el) cu foste iubite, fratii/surorile acestora, amice mai noi sau mai vechi, cunostinte de pe net... telefoane la miez de noapte, chiar si "intalniri nevinovate". pana la urma poate chiar este nevinovat, zic si eu...ea este o tanara marcata de o casnicie nefericta a parintilor, tatal un mare aventurier dar care nu si-a parasit sau neglijat niciodata familia, mama o femeie cu o mare putere de sacrificiu de dragul familiei. evident ca nu-si direste ca experienta mamei sa se repete si in viata ei si ca atare a inceput "sa sufle si-n iaurt", vorba aceea romaneasca. suspicioasa si neincrezatoare din fire a inceput sa-l "controleze" cu telefoane "inopinante", asculta atenta fiecare zgomot de fundal incercand sa vada daca el minte sau nu... mai nou imi spune ca este tentata sa-i controleze agenda telefonului, sa vada cu cine vorbeste, sa scotoceasca dupa factura detaliata a telefonului, etc. stiu ca este si curiozitatea feminina la mijloc, cu sinceritate recunosc ca si eu as fi tentata daca as avea ocazia sa "scormonesc" in agenda iubitului, dar oare asta ar fi permis intr-o relatie? la drept vorbind nici mie nu mi-ar palce sa-mi umble iubitul in telefon, chiar daca nu ascund nimic. voi ce parere aveti? care este limita permisa intr-o relatie? cat de curioasa, suspicioasa poti sa fii fara sa devii obsedata, sa capeti mania controlului? o intrebare as mai avea de scris: sa fie toate suspiciunile acestea legate si din cauza evenimentului ce se apropie? se stie ca "miresele" au o perioada de "criza" inainte de nunta.

  • person cine cauta, gaseste

    Cine scormoneste prin lucrurile iubitului nu are incredere in propria persoana. Daca stii ca te iubeste si ca te vrea numai pe tine, la ce sa-i violezi spatiul strict personal? Iar daca crezi ca nu te iubeste, de ce nu-l intrebi?

    Daca iubitul te-a ales pe tine ca prietena, iubita, sotie sau toate trei la un loc, insemni pentru el mai mult decat poate insemna o alta femeie. Asa ca nu e cazul sa te ingrijoreze o femeie care i-a strecurat numarul de telefon sau un biletel. A incercat si ea, saraca, dar nu i-a mers. Corect?

    Cat despre problemele din copilarie, lasa-le in copilarie. Neincrederea de sine apartine aceleiasi categorii ca facutul de pipi in pantaloni - acum ai crescut mare si nu mai faci!

    07 Mar 200618:53
  • person Nu i-as rascoli prin lucruri

    pt ca ma pun in situatia lui si imi dau seama ca nu mi-ar conveni nici mie ca el sa-mi umble prin lucrurile mele ! Si , in fond, neamtul are o vorba : " Ceea ce nu stii, nu te incinge ! ", asa ca mai bine nu stiu, nu ma gandesc si cu asta-basta ! La ce bun atata chin si suferinta ?!
    Tot timpul sa stau cu indoiala asta in suflet, daca ma inseala sau nu, mai bine nu ma gandesc !
    Sa fiti iubite, pa pa !

    07 Mar 200613:44
  • person vigilenta!

    eu zic sa se mai gandeasca.daca acum face asa,mai tarziu,cand va fi sigur de ea,sa fie convinsa ca vor fi mult mai multe lucruri,nu atat de subtile.sa amane nunta pana cand nu mai are nici un dubiu major,macar in aceasta privinta.credeti-ma,libertatea supravegheata e buna si pentru copii si pentru partener/a.nu sufocanta,doar vigilenta.si nu e lipsa de incredere,doar o dorinta de a te proteja de cutite in spate.toate,atunci cand suntem tinere,dam tot sufletul.dati-va sufletul,dar cu ochii deschisi!

    07 Mar 200606:23
  • person :)

    eu cred ca uneori noi indragostitii ne cam place sa ne facem rau singuri...se intampla da,sa ni se para ceva la un moment dat ca nu miroase bine,se intampla ca unul din parteneri sa ascunda ceva,dar astea nu ar trebui sa ne faca sa devenim obsedate ca ne inseala sau ca suntem mintite...atat timp cat in ceae cel priveste pe partenerul nostru si cimporatamentul lui fata de noi nu s-a schimbat nimic de ce sa nefacem rau...uneori o cautam singure cu lumanarea sa-i spun asha pt ca am vazut la vecina sau pt ca am stat prea mult in casa si ne-am plictisit...eu consider ca in orice relatie trebuie sa existe o anumita libertate,riscam altfel sa ne sufocam intre noi si sa distrugem o relatie care altfel poate ar fi de vis:)

    05 Mar 200617:07
  • person curiozitatea si limitele ei....

    Buna!Si eu am avut nunta anul trecut,dar nu am avut nesiguranta asta fata de partener.Sincer vorbind,este un nou inceput pt fiecare si neincredera nu isi are locul int-o relatie,mai ales la inceput cand totul ar tebui sa fie roz!..
    Aici nu este vb de" criza" dinaintea nuntii,pur si simplu tine de persona fiecaruia.Oricum daca el o inseala, mai ales ca exista antencedente in familia lui probabil ca asa va continua si el..Parerea mea ca si curiozitatea are limitele ei, si asa cum noua femeilor nu ne place sa ne invadeze cineva spatiul personal asa trebuie respectati si ei,chiar daca uneori devenim mai curioase.Eu nu ii umblu nici in buzunarul de la pantaloni atunci cand ii dau la spalat.L-am invatat sa isi caute singur in buzunare inainte de a pune o rufa in masina de spalat ,tocmai pt a nu-i invada spatiul lui.Nu stiu,poate gresesc si eu, dar asa simt ca e corect.

    03 Mar 200614:26
Recomandari