O situatie grea, aparent fara iesire...
Am 30 ani. Am cunoscut in vara anului trecut o femeie. Casatorita. Am cunoscut-o cu totul intamplator, la locul de munca. Am avut de lucrat impreuna la un proiect, asa ca ne-am vazut zilnic, ore intregi, am comunicat foarte mult. Incet, incet, am devenit buni prieteni. Dupa ce proiectul s-a terminat petreceam zilnic foarte mult timp stand de vorba in biroul meu. Despre mine, despre ea, despre viata ei. Incet, incet, am capatat incredere deplina unul in celalalt si am inceput sa ne spunem lucruri despre viata personala. Asa am ajuns sa o cunosc destul de bine, sa realizez ca era exact femeia pe care am asteptat-o toata viata si langa care ma vedeam petrecandu-mi restul vietii. Nu as fi facut nimic in acest sens, pentru ca era casatorita si anumite norme ale moralei ma impiedicau sa fac un pas. Insa din discutiile avute cu ea, am mai inteles cateva lucruri:
- este cu actualul ei sot de la varsta de 18 ani, ea avand acum 28 ani
- sunt casatoriti de aproximativ 1 an si jumatate
- dupa atatia ani petrecuti impreuna, barbatul acela o iubeste, dar intre ei exista o incompatibilitate legata de anumite vise, fantezii, dorinte. Nu sunt in stare sa comunice eficient, ea a facut nenumarate compromisuri, a renuntat la multe din visele si dorintele ei pentru a face sa mearga aceasta casnicie (din respect pentru aceasta femeie nu detaliez in ce constau aceste dorinte si vise)
- toate acestea au facut-o sa ajunga la varsta aceasta cu multe regrete, cu sentimentul neimplinirii
- ultima lovitura pe care viata i-a dat-o a fost ca de curand, incercand sa faca un copil cu el, a aflat ca nu paote ramane insarcinata din cauza unor probleme medicale ale lui, singura solutie ramanand fertilizarea in-vitro
Avand in vedere ceea ce mi-a povestit ea, am decis, in virtutea ideii ca orice om este dator sa lupte pentru fericirea lui si ca deci si ea are dreptul la inca o sansa spre a isi cladi fericirea, constient ca eu as putea sa ii ofer ceea ce isi doreste ea de la viata.
Asadar am facut pasul la inceputul lui decembrie, si i-am marturisit ca m-am indragostit de ea (lucru cat se poate de adevarat) si ca sunt convins ca ea este "sufletul pereche" pe care il astept de atatia ani. La inceput a fost socata si a reactionat foarte prudent, reactie absolut normala cu atat mai mult cu cat pana in momentul in care am decis sa fac pasul nu i-am aratat nimic din ceea ce simt, prin gesturi, cuvinte cu subinteles etc.
A existat o perioada in care ea statea cu sotul ei, iar noi ne vedeam la munca, stateam mult de vorba sau ne plimbam prin parc in pauza de masa. Multi ar sari cu gura ca nu e corect, dar mi s-a parut cat se poate de normal, avand in vedere ca s-ar putea spune ca a fost o perioada in care s-a acomodat cu mine si a incercat sa ma cunoasca mai bine.
De atunci si pana in prezent, relatia dintre noi s-a transformat intr-o iubire foarte puternica. Pana in prezent a avut doua tentative de a se desparti de sotul ei. de fiecare data s-au mutat separat si tot de fiecare data nu a avut puterea sa faca pasul final, adica sa semneze actele de divort, din cauza dependentei create in anii de convietuire. Si din cauza faptului ca acel om o iubeste si el, si de fiecare data a cautat-o si a rascolit-o. Si de fiecare data cand il vede, isi aduce aminte de anii petrecuti impreuna si nu are puterea sa faca pasul decisiv. Nu o condamn, inteleg prea bine ce inseamna sa stai niste ani langa un om si sa te obisnuiesti sa-l vezi in fiecare seara si dimineata in casa, sa dormi in acelasi pat cu el. de asemena, exact ca in articolele citite pe acest site, familia si prietenii au reactionat foarte violent la aflarea deciziei ei de a se desparti.
Stiu sigur ca ma iubeste mult, mi-a spus-o de atatea ori. Si eu o iubesc enorm de mult. Si daca as sti ca poate fi fericita alaturi de acel om, m-as retrage si as lasa-o sa isi vada de viata in continuare. Dar sunt constient ca daca in 10 ani acel om nu a reusit sa o cunoasca, sa ii afle visele si dorintele ei, nu va putea nici de acum incolo.
In prezent, sunt la cateva zile dupa a doua tentativa a ei de a se desparti de sotul ei. Si de aceasta data nu a putut pentru ca el a cautat-o si a rascolit-o... Acum sunt din nou impreuna in aceeasi casa.
Stiu ca ea acum sufera enorm de mult, pentru ca si-ar dori sa fie cu mine. Stiu ca in acest moment este foarte bulversata de faptul ca nu a putut sa faca pasul de doua ori, ceea ce ii da impresia ca nu stie ce vrea. Dar de fapt este bulversata (dupa parerea mea) de faptul ca trebuie sa rupa acele legaturi create in toti acei ani de convietuire cu acel barbat.
Opinia mea, in acest moment: Daca ramane cu el, va ramane toata viata cu gustul amar al unei sanse pe care a avut-o si nu a fructificat-o (nu spun ca am o parere foarte buna despre mine, pur si simplu suntem doi oameni cu aceleasi vise, care ne dorim aceleasi lucruri de la viata). Mi-e teama ca daca va continua casnicia cu acest barbat, nu va mai putea avea nici macar ce a avut pana acum, fiind constienta (dupa cum chiar ea imi spunea) ca se poate si mai bine.
Eu am fost dispus si sunt dispus si in continuare sa o ajut cu tot ce este omeneste posibil sa treaca peste socul unei despartiri. Problema este ca are tendinta sa se izoleze de toata lumea, inclusiv de mine. Si de fiecare data cand a incercat sa se desparta de sotul ei, a facut-o singura, fara sa accepte sprijin si sfaturi din partea mea.
In acest moment mai comunicam pe messenger, ea sufera acasa la ea, eu sufar acasa la mine. Amandoi suferim. Iar ea este complet bulversata si cu psihicul la pamant, sfasiata in doua pe de o parte de iubirea pentru mine si pe de alta parte de dependenta creata fata de sotul ei.
Intrucat o priveste si pe ea, i-am cerut permisiunea de a povesti aceasta situatie pe forum. Nu a avut nimic impotriva. Am rugat-o sa scrie si ea ce simte in momentul dar mi-a spus ca nu poate. Este obosita de tot acest zbucium.
Vreau sa cer un sfat... pentru ca nu stiu ce sa fac in continuare. pe de o parte sunt decis sa lupt pentru ca am credinat ca impreuna putem fi fericiti. Pe de alta parte mi-e teama sa nu o epuizeze si mai tare aceasta lupta pe care eu ma incrancenez sa o duc. Vreau sa o ajut, vreau sa ii fie bine, vreau sa ne fie bine la amandoi. Stim amandoi ca impreuna avem sansa de a avea viata la care amandoi visam. Dar exista aceasta piedica a ruperii de sotul ei.
- person ''colegi de suferinta''
V-am descoperit cam tarziu dar am gasit aici trairi asemanatoare cu ale mele .pt cei care ne judeca ca iubim o pers care este deja casatorita :sa stiti ca nu am ales calea asta ca asa am vrut si dragostea nu este mai frumoasa pt ca este furata este mai frumoasa pt ca rezista greutatilor care apar intr-o situatie ca asta.Sunt principiile pe ca le uiti sunt condamnarile celor din jur faptul ca trebuie sa stai in umbra toate astea in numele iubirii.Daca merita vom vedea pe viitor ce alege un camin confortabil sau sa lupte pt dragostea noastra.Eu cred ca barbatii sunt la fel de 'lasi' cand vine vorma de desprinderea de un camin confortabil sau de acomodarea care apare in anii petrecuti inpreuna.Sigur ca intodeauna vor gasi motive pt care sa ramana in relatia veche ,dar noi cat suferim in asteptarea asta Noi cei care facem o nedreptate incercand sa dezbinam un camin asteptam sa ni se faca dreptate.Dumnezeu sa ne lumineze mintile si sa ne arate calea cea dreapta.
14 Iul 200711:54 - person OARE?
Toata lumea isi da cu parerea dar daca nu ai trecut prin asa ceva nu poti spune mai nimic. Parerile sunt intotdeauna impartite. Recunosc am o relatie frumoasa de aproape 9 luni de zile, da, o relatie extraconjugala, cum ar spune unii. Da, am trecut si eu prin asta, sunt in divort acum (aici se ajungea si fara relatia pe care o am la ora actuala numai ca poate peste inca un an sau doi) si pana sa plec am avut parte de tot tacamul discutii, certuri, amenintari. Problema la noi este ca mai exista si un copil la mijloc. Da, stiu, ma veti judeca, dar nu-mi pasa..veti spune ca sacrific fericirea si linistea copilului pentru a fi eu cu acea persoana care se poarta inpecabil cu mine. Nu, nu sacrific nimic, incerc pe cat posibil sa-i fac viata mai frumoasa pentru ca am inteles ca asa nu va avea parte de un viitor. Vreau sa poate avea camera ei, nu sa doarma si la 7-10 ani cu mine si sotul in camera, vreau sa vada marea, muntele, vreau ceea ce este mai bun pentru fata noastra (da, nu va mirati, a noastra ca doar nu am facut-o singura). Parerea mea este ca ea nu te-a iubit suficient..daca te iubea nu se mai intorcea oricat de greu i-ar fi fost sa-si priveasca sotul umilindu-se.Imi pare rau
12 Iul 200715:13 - person pentru Silsan
Explica-mi te rog sintagma "crima impotriva omenirii" plsss! Si de ce crezi tu ca doar cei aflatzi deja la al doilea divortz pot fi parasitzi fara probleme? Ce, ispasesc vreo pedeapsa? Ei nu mai au sentimente, sunt aprioric vinovatzi si merita calcatzi in picioare? Sau ca sa o iau invers, daca cel aflat la prima casatorie merita din plin sa fie parasit, sa n-o facem pentru ca e o crima? De ce? Lumineaza-ma te rog ... :)
02 Mai 200716:09 - person tonuri triste
in raspunsurile voastre.. insa nu pot sa cred ca este chiar asa rau. sunt oarecum convinsa ca exista si parti luminoase in existenta aceasta pe care o avem de "dupa" intamplarile din viata noastra..am dreptate?
12 Ian 200714:20 - person ...inca...
Poate sufletele noastre se vor regasi candva...Dulce si amara existenta! Toti avem nevoie de refugii...Fiecare si le cauta si le gaseste in ceva...
21 Dec 200622:40
Sper , totusi , ca anul 2007 sa ne aduca si noua, celor framantati de nelinisti sufletesti, o oaza de liniste, o raza de lumina in sufletele chinuite, sa avem pacea de care avem atata nevoie si chiar IUBIREA, pe care,sincer ne-o dorim! Va doresc, dragilor, tot ceea ce va doriti si voi,implinirea a tot si a toate! Sarbatori fericite ! Pace in suflete! La multi ani! - person ...continuare..
...ca nu mai am nicio putere...Nutresc aceleasi sentimente fata de-o,,iubire''aflata la o distanta remarcabila, ne mai auzim la telefon, dar... atat...Poate ca nemultumirile mele familiare isi regasesc refugiul in aceasta ,,iluzie'',cu care-mi chinui (cred ca asta-i cuvantul potrivit)existenta! Desi sunt constienta ca nu exista o alta cale, continui sa pastrez aceasta relatie , pentru ca nu pot renunta la iubirea mea ,,virtuala''!De sperat , nu mai sper nimic, decat continui sa iubesc ceea ce nu e langa mine.Si stiu ca nici lui nu-i sunt chiar indiferenta.Sentimente exista, amagiri la fel!
21 Dec 200622:28 - person va salut pe toti...
...chiar daca nu ne cunoastem decat virtual, ma bucur ca mai ne regasim pe acest site, unde suntem ,,tovarasi'' de suferinta... Constat ca lucrurile n-au evoluat deloc favorabil, sau in sensul dorit, dupa cum ne-am exprimat... Toti suferim in continuare si ne refugiem in munca , in lucruri marunte, cotidiene , dar care nu fac decat sa ne distraga foarte putin de la ceea ce simtim. Si la mine lucrurile isi continua acelasi mers, obligatiile familiare, munca, chiar multa munca, - un fel de refugiu voit- ma las purtata de timp fara sa cunosc vreo directie, las totul in voia sortii pentru ca simt
21 Dec 200622:15 - person pt. Anna -
...sunt singura , si asta spune TOTUL . Ce fac...? nici eu nu mai stiu...servici, casa, copii si astept cu disperare ziua de 3 ianuarie sa merg la servici. Sincer ...? asi vrea sa ma culc acum si sa ma trezesc pe 3 ianuarie 2007 , dar asa ceva nu se poate, din pacate . Voua va urez Sarbatori fericite , macar voi sa le aveti , ca ale mele......
20 Dec 200619:19 - person Pt. Anna:
Sa zicem ca traiesc. Sau supravietuiesc. Sau... In acest moment mi-au ramas doar munca si motocicleta. Suficient as putea spune. Restul nu mai exista. Au disparut la fel de brusc cum au aparut.
20 Dec 200614:49 - person hei..mai traitzi?
nu am mai spus nimeni nimic pe aici. ce mai faceti?
20 Dec 200614:17 - person pt danadinu
Am convingerea ca totul sta in puterea noastra. Viata in cuplu se poate imbunatati,,,totul este sa fiti deschisi dialogului dar mai ales sa ai tu puterea sa lupti (cam singura ce-i drept)ca sa mearga. Daca el chiar nu vrea...atunci poti sa-ti faci o "viata" a ta..de care sa stii doar tu.
29 Sep 200608:37 - person "To whom it may concern" sau cam asa ceva
TheUnforgiven-e, ce vrei sa spui prin revizuirea notitelor? Treaba ta daca ai renuntat la aer blazat (atributul trebuie sa ne arate cultura? ca nu vad legatura dintre aer blazat si opereta? sau poate sunt eu prea ne-elevata:)eu, nici macar nu am abordat acest aer de care vorbesti.Doar ca ...iata cum am eu dreptate: aurora_boreala a ramas cu praful...wylma..inca incerta..
30 Aug 200612:57
Si ca sa punem punctul pe I sau pe J, unde doresti, sa-ti spun eu parerea mea: daca e sa fie Marea Dragoste, ei atunci nu mai stai sa te gandesti la ceea ce lasi in urma (soti, copii angajamente etc) . Pui capat, pentru ca simti ca nu mai ai aer si pleci cu alesul. In cazurile sus mentionate eu cred ca este chiar frica de a nu ajunge la un moment dat in acelasi punct cu noul/noua. Ca ce te faci daca dupa un timp iti dai seama ca uram sa te "dezintegrezi" dupa ea/el care ...nu mai e asa cum era, s-a invechit, au inceput probleme , reprosuri, nervi etc etc? O sa incepi sa vrei sa "urli" dupa colega X , care ti se pare intangibila (si are o casnicie bineinteles nefericita- n-a zis nimeni pana acum aici nimic despre o casnicie ok). Adica vreau sa spun ca umblam toti dupa himere, dupa ceea ce nu avem, ceea ce are altul si ni se pare mai bun; vorba cantecului: "unde cauti tu iubirea? nu stii ca-i aici?" (asta ca sa vedeti ca nu-s chiar asa insensibila:))
Ca sa ma intorc la "teoreme" , eu zic ca rostul lor (asa am invatat) este sa te ajute sa rezolvi problemele , in general; deci nu le arunca la gunoi, pt ca s-ar putea sa-ti foloseasca.
ca incheiere vreau sa-ti spun despre mine ca atunci cand am intalnit o mare iubire, am lasat tot in urma pe loc, am luat-o si eu peste bot de cateva ori si sunt sigura ca o s-o mai iau, o sa mai sufar , insa toate astea nu ma vor face sa arborez un aer vodevilo-dramatic.
bafta si astept intzepaturile de rigoare! Oare de ce am senzatia TheUnforgiven ca ne-am mai "atins" prin vorbe?..sau e doar o asemanare..nu doar de nick-name...cu o trista amintire de-a mea:) - person Aurora_boreala...
...daca asta simti, atunci lupta! Deja ai ajuns prea departe ca sa renunti!Sa stii ca mi se intampla si mie sa simt ca o vibratie, ca o percepere extrasenzoriala ,simt ca cel pe care-l iubesc e telepatic cu mine!Dar la mine situatia e prea complicata, inca, sa lupt! Daca as stii cu adevarat ca si lui i se intampla acelasi simtome, poate ca as avea curajul si forta de a duce pana la capat ceea ce mi-as dori!Dar, el, mi-a zis ca ,,mai mult nu poate fi intre noi,fara ca sa nu-i facem pe ceilalti sa sufere''.Ca ,,sunt si voi ramane mereu in sufletul lui''.Cu toate ca ,sunt sigura ca si el sufera ca si mine!E prea complicata relatia noastra!Nu ma pot exprima in cuvinte ca sa pot explica tot ceea ce simt!Candva, mi-a zis sa nu las sa se stinga iubirea, pentru ca nu se stie niciodata ce ne va rezerva viitorul!Si sunt debusolata!Iubesc...oare o himera!Acum nu-mi mai spune cuvintele care-mi dadeau sperante!De ce?Sa nu sufar?Mie chiar cuvintele lui frumoase-mi faceau bine!Nu stiu , poate e un timp mort pentru a clarifica ceea ce simtim,sau poate chiar vrea sa incheiem, dar ,intrebandu-l, mi-a raspuns c-o s-o tinem asa cat s-o putea!Boala lunga, moarte sigura!- mi-am zis!De-aceea raman ,deocamdata , la ce am...
23 Aug 200614:20
Iti doresc sa-ti indeplinesti dorinta si sa-l ai langa tine pe cel care-ti este IUBIREA ADEVARATA, jumatatea ta!Poate ca nu m-am exprimat in scris, dar te inteleg prin ce treci! MULTA BAFTA! Si mai tinem legatura! - person WILLMA
...stii tu care este culme...culmea este ca , eu stiu, eu simpt ca aceasta relatie nu s-a terminat...culmea este ca, el este mereu linga mine (virtual)...eu vreau mai mult , simpt ca si el vrea mai mult,si sunt convinsa ca va fi mai mult , si stii de ce...? pentru ca eu am sa lupt in continuare,pentru ca ma incapatinea sa lupt deoarece o data in viata intilnesti iubirea adevarata , si atunci , trebuie sa lupti pentru ea , pina la ultima suflare...si eu lupt , pentru ca merita. El mi-a schimbat viata , el m-a facut sa redescopar viata , el mi-a dat valoare , el mi-a fost alaturi la bine , el mi-a fost alaturi la greu , el si numai el , este centrul universului meu...Am sa il citez iar pe THE Unforgiven " sa nu renuntzi la iubirea ta pentru nimic in lume. Chiar daca va iesi prost pana la urma, nu te vei ierta toata viatza ca n-ai luptat si asta va fi mult mai rau decat daca vei suferi din dragoaste." ...asa ca eu nu renunt , pentru ca simpt , pentru ca inima imi spune ca va fi bine , iar pentru mine , binele acesta va putea fi numai alaturi de EL...
23 Aug 200606:06 - person Aurora_boreala...
...imi pare rau sa vad ca tot sacrificiul tau a avut un astfel de final! Gaseste curajul si priveste inainte:are sa rasara soarele si pe strada ta!Cel pe care-l iubesti poate n-are curajul raspunderii! Barbatii se retrag atunci cand vad ca trebuie sa ia taurul de coarne!Sau poate ca nu e sigur de sentimentele pe care le are pentru tine!Sau n-a fost sincer in relatia cu tine!Incearca sa-ti revii!Si eu am momente cand as prefera sa traiesc intr-o alta viata,s-o termin cat mai repede cu aceasta!Dar, imi revin si-mi spun ca asa am fost sortita, ca trebuie sa merg pana la capat!Si pe cel pe care-l iubesc il simt ca nu mai e ca la-nceput!Poate pentru el a fost foc de paie!Sau chiar daca a simtit cu adevarat iubirea are teama de consecinte!Nu fortez cu nimic destinul! Daca el e jumatatea mea, pana la urma va fi bine pentru amandoi, daca nu...asta e!,,Nu plange pentru ca s-a terminat, ci zambeste pentru ca s-a intamplat!''Si eu imi fac curaj pentru a trece peste momentele cand dorul ma mistuie, cand lacrimile-mi tasnesc necontrolat,cand as da restul zilelor care mi-au mai ramas pana la sfarsit pentru o clipa petrecuta cu cel pe care-l iubesc!Cred ca sunt obsedata de aceasta iubire si nu mai pot accepta ce e langa mine!Concluzionez ca simt ceea ce simt datorita dorintei mele puternice de a simtii iubirea adevarata, datorita rugaciunilor care mi-au fost ascultate!Cand te rogi cu credinta pentru ceva,ruga ta va fi indeplinita!Crede!Roaga-te ca viata ta sa devina iar linistita, sufletul tau sa nu mai fie framntat!Si incearca sa intelegi ca daca iubirea ta adevarata e bine,multumeste-te! Celui pe care-l iubesc ii doresc tot binele din lume!Daca n-a fost sau nu e sa fie cu mine, ma multumesc sa-l stiu sa-i e bine cu cine-o vrea el!Nu l-am mai vazut de ceva timp, in schimb ne mai auzim la telefon!Stie tot ce simt pentru el,stie ca doar auzindu-l sufletul meu se linisteste,vocea lui mi-alinta inima,chiar daca ceea ce-mi spune este despre ce a mai facut!Cuvintele de iubire au fost inlocuite cu cuvintele care-i descriu intamplarile cotidiene!Stiu ca iubirea lui s-a transformat in prietenie pentru mine! Atat!Pana la urma ma multumesc si cu atat din partea lui!Ii doresc fericirea...chiar daca eu sunt in extrema cealalta...Nu vreau sa fortez...Poate nu e pentru mine!Dar m-a facut sa simt acest sentiment de IUBIRE ADEVARATA, iubindu-l cu sufletul , cu gandul, extrasenzorial...atat...Incearca sa-ti revii, draga Aurora_Boreala!Multa bafta!!!
21 Aug 200611:53
I'll call back! - person Pentru THE UNFORGHIVEN & WYLLMA
Wyllma , multumesc de intrebare...ce fac...? nici eu nu stiu prea bine...ce poate face un om , care are sufletul spulberat in univers , in zeci de mii de particole..? ce poate face un astfel de om...decit sa se tiriie prin viata... Imi permit sa il citez de THE UNFORGHIVEN " sa nu renuntzi la iubirea ta pentru nimic in lume. Chiar daca va iesi prost pana la urma, nu te vei ierta toata viatza ca n-ai luptat si asta va fi mult mai rau decat daca vei suferi din dragoaste." .... EU nu am renuntat la iubirea mea, nu am renuntat la jumatatea mea...dar...a renuntat ea la mine... Am trecut printr-un divort urit , am trecut prin clipe grele , urite , de care nu vreau sa imi amintesc...am facut tot ce a fost omeneste posibil , pentru a fi impreuna cu EL...Am terminat divortul de 3 luni , dar iubirea mea , nu a dat semne de viata decit...virtual...nu m-a cautat , nu a venit... Eu sunt darimata... sunt neom...am facut psoriazis datorita stresului, datorita asteptarii ... nu imi gasesc starea , nu imi gasesc linistea, nu ma regasesc pe mine...si nu stiu daca vreodata ma voi mai regasi... AM DAT TOT...AM FACUT TOT , pentru a fi cu omul pe care il iubesc si il voi iubi mereu... Nu imi pare rau ca am divortat...casnicia mea era un fiasco am pierdut 22 de ani din viata linga un om care nu m-a iubit... In schimb imi pare rau , ca nu sunt impreuna cu omul pe care il iubesc, cu omul pentru care am luptat si m-am zbatut ... Eu nu am sa regret...am facut totul pentru iubirea vietii mele... cel care va regreta va fi el , atunci cind isi va da seama ce a pierdut...probabil la 80 de ani... Trist este ca , nu voi mai avea curaj in viata mea sa mai iubesc , ca nu voi mai putea rosti nimanui cuvintul TE IUBESC , ca nu voi mai avea incredere in barbati... Sunt fericita ca am putut lupta pentru iubirea vietii mele ,ca am facut tot ceea ce a fost omeneste posibilsa fiu impreuna cu el ,ca m-am zbatut pina la ultima bucatzica de suflet... Chiar si asa , IL IUBESC , si cine nu a trait acest sentiment (chiar si la 43 de ani ), este un om mort.... Asa ca regret , ca , la finalul luptei mele m-am ales doar cu ...DUST IN THE WIND.
19 Aug 200615:33 - person Pentru TheUnforgiven...
...multumesc pentru sfaturi! Stiu ca metoda propusa de tine e cea care l-ar ,,darama''pe sotul meu!Asa cum am scris pe 5 iul. , m-am reintors la ,,casnicia mea'', dar sentimentele mele fata de cel de care sunt legata ,,oficial''nu sunt de iubire!S-a schimbat fata de cum era, dar acum nu mai pot sa-l iubesc!Si nu cred ca l-am iubit cu adevarat niciodata, pentru ca n-a stiut sa ma faca sa-l iubesc! Poate ca ,datorita felului cum s-a purtat cu mine atatia ani, m-a facut imuna l-a iubirea pentru el! Asa cum am si scris, inima mea e undeva departe...Si stiu ca cel pe care-l am in suflet e posibil sa-si fi schimbat sentimentele de iubire in sentimente de prietenie fata de mine! Distanta e destul de mare,( pentru ca iubirea mea nu mai e aproape de mine, din motive de reorganizare) , iar cat de curand, distanta im km se va mari, eu mutandu-ma in capitatla, el ramanand intr-un judet din sud.Iubirea pe care o simt pentru acel coleg e IUBIREA ADEVARATA pe care ,poate, o singura data in viata o simti!In toti anii mei de chin , m-am rugat sa traiesc , sa simt ce inseamna sa iubesti! Viata mi-a oferit acest privilegiu, dar tarziu...Asa cum si tu si Mititelu ati spus-o, o simti in fiecare celula din corpul tau;simti ca vibreaza in tine si n-ai langa tine pe cel pe care-l doresti!Iti vine sa urli, dar omori in tine ,,bomba''! Iti doresti sa-l vezi , pentru ca de atins n-ai cum si nici macar acest lucru nu mai e posibil! Atunci plang, macar atat pot sa-mi exteriorizez calvarul interior!Bineinteles, nu fata de altcineva! M-am refugiat in lecturi(atunci cand am timp), si-am decoperit ca au fost iubiri in trecut care s-au mentinut in timp si spatiu , chiar daca protagonistii locuiau la mii de km!(ex.,,MARTIN si HANNAH'', de Catherine Clement)!
19 Aug 200609:19
Probabil asta a fost sa fie! Poti sa lupti pentru iubirea ta atunci cand stii ca nu poti afecta si pe alti! Dar stiu ca nu poti fi fericit facand pe altii nefericiti!
As vrea sa-ti cunosc povestea ta ! Cred ca se aseamana , cumva cu ceea ce traiesc si eu!
Va doresc la toti sa fiti, sa simtiti fericirea si iubirea!
P.S. Aurora_boreala, Mititelu... la voi ce s-a mai intamplat?
Iubiti si fiti iubiti - person tot pt. Mititelu :)
Vei muri in fiecare zi cate putzin blestemandu-tzi inconsecventza... Nu vreau sa devin patetic, chiar nu sunt, dar ma identific putzin cu tine (chiar putzin mai mult) si stiu prin ce kinuri treci. Desi sunt cinefil, nu mai stiu filmul - am un lapsus teribil acum!, o sa-tzi zic o replica ce, pe mine m-a lasat masca, nu pentru ca ar fi fost prea profunda ci pentru ca oricat am incercat, n-am reusit sa-i gasesc fisuri: "DRAGOSTEA E SINGURUL VIITOR PE CARE NI-L DA DUMNEZEU!" Restul e "dust in the wind" cum zice melodia aia cu iz de marijuana :)) ... Deci, nu stiu daca te-am lamurit prea tare, dar stiu ca blazarea e pe cat de perfida, pe atat de usor de imbratzisat. Itzi doresc totul (stiu ca intzelegi ce vreau sa zic) si asta imi doresc si mie! Si nu uita un lucru: sunt oameni care mor fara sa stie ce stim noi (nu doar noi doi, evident)... si chiar si pentru atat sa fii convins ca a meritat! Mult noroc si ... acu' k tot am intrat pe un site feminin, astept replici ... :))
18 Aug 200615:05 - person urmare raspuns pentru Mititelu...
De ce spun zambet amar? Pentru ca, spre deosebire de Anna - pe care, fara suparare, as invita-o sa-si revizuiasca putzin notitzele vis-a-vis de dragoste si sexualitate - eu am renuntzat la blazarea de opereta si la aerele de atotstiutor in ale vietzii, tocmai pentru ca viatza mi-a dat peste bot de multe ori si m-a facut sa-mi arunc la cos tot ce credeam pana atunci ca sunt teoreme. Prin urmare, cred ca pana murim tot vom mai avea sanse sa ne minunam de ce invatzam. Ce m-a impresionat cel mai tare a fost fraza in care spuneai ceva de genul: " ... fiecare celula din corpul meu striga dupa ea ..." (iarta-mi inexactitatea)! Stiu cum e sa simtzi asta si stiu cum e sa simtzi ca te dezintegrezi in mii de farame atunci cand nu potzi sa fii langa ea. Vrei sa urli si nu potzi, vrei sa te lasi prada violentzei launtrice dar nici asta nu potzi, pentru ca trebuie sa te comportzi normal intr-o situatzie anormala. Numai cine n-a trecut printr-o astfel de legatura nu poate pricepe cat de rau e si cat de dureros poate fi! Sunt niste trairi atat de salbatice si atat de incredibil de crude (violez gramatica acum) incat nu te mai intereseaza nimic altceva decat sa ajungi sa o mai vezi cateva minute, sa mai potzi skimba cateva cuvinte sau sa o potzi atinge macar in fuga. Stiu ca nu suna foarte "macho" ceea ce spun, dar eu am puterea sa recunosc ca dragostea (indiferent de varsta la care te atinge) te transforma in ceva de neinchipuit anterior. Ma lovesc cel putzin de acelasi impediment ca si tine: adica, e casatorita de muuuultzi ani si asta o face sa fie inertziala. Nu are o casatorie fericita (aici se aseamana cu Wyllma), dar ii este cumplit de frica de el si aproape k nici nu indrazneste sa se gandeasca la divortz. De partea cealalta, eu am un mariaj "terminat" din mii de motive, care este rodul unei greseli majore din trecutul meu (despre asta, poate alta data). Cert este k ma indrept, incet dar sigur catre o supernova care va naste la randul ei o "gaura neagra" unde ma voi prabusi iremediabil. Chestia dura e ca eu, asa cum ma regasesc acum, nici macar nu-tzi pot da un sfat despre ce sa faci mai departe, pentru ca nici macar eu nu stiu cum ma voi descurca. Dar ce pot sa-tzi spun - iar intru in contradictzie cu Anna :)- este sa nu renuntzi la iubirea ta pentru nimic in lume. Chiar daca va iesi prost pana la urma, nu te vei ierta toata viatza ca n-ai luptat si asta va fi mult mai rau decat daca vei suferi din dragoaste. (to be continued ...)
18 Aug 200614:45 - person Pentru Wyllma si pentru Mititelu
Mai intai pentru Wyllma: m-au impresionat extrem mesajele tale pentru ca au lasat sa se ghiceasca o suferintza si o disperare fara margini. Aproape ca mi-am creat cont numai ca sa va raspund tzie si lui Mititelu. Vreau sa-tzi spun ca si eu ma aflu intr-o situatzie ffff asemanatoare cu voi doi (normal ca putzin diferita)si cred ca ma aflu in pragul luarii unei decizii capitale pentru restul zilelor mele. Intzeleg dureros de bine prin ce treci acum si as vrea sa-tzi spun si parerea mea, chiar daca foarte succint. Nu cred in "vocatzia sacrificiului" chiar daca la mijloc sunt copii! Stiu ca imi voi atrage (poate?!) numeroase critici, dar eu cred - si nu asa din senin - ca viatza ta este mai importanta si suferintza ta va fi cu mult mai ingrozitoare daca te vei complace in continuare in relatzia actuala cu sotzul tau cel "musculos". Poate ca alternativa cu celalalt nu va da roade, dar pentru anii de mizerii, instrainare si auto-damnare pe care ai fost nevoita sa-i suportzi, trebuie sa gasesti puterea sa-l infruntzi si sa-l lasi! Gandeste-te mult inainte si fa-o simplu, repede si eficace. Itzi spun ca unul care intzelege psihologia masculina, inclusiv a celor care sunt viteji doar cu femeile. Faptul ca i-ai fost supusa atatzia si atatzia ani l-a facut sa fie convins ca totul i se cuvine si ca "mamaliga nu explodeaza niciodata". Daca vei gasi puterea sa-l parasesti brusc, fara emotzii si fara regrete, asta va echivala cu o lovitura de ciocan in moalele capului pentru el. Nu te impiedica de faptul ca ii mototolesti imaginea publica sau ca familia si cunoscutzii te vor blama. N-au nici un drept asupra vietzii si demnitatzii tale. Ai dreptul la fericire sau macar la liniste, pentru restul vietzii tale. Alege lupta nu supunerea si vei vedea ca va suferi pe masura suferintzelor tale. Asta e, eu sunt pentru principiul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" si consider ca viatza e prea scurta si prea plina de nefericire ca sa acceptam cu blazare sa ne aruncam si ultima sansa ori sperantza(atunci cand exista!!) la gunoi. Multa bafta si nu uita: sunt multzi ca tine si nu totzi sunt femei! :)
18 Aug 200614:11
Acum pentru Mititelu: e cam tardiva interventzia mea, insa sper sa mai aiba rost! Cu mici exceptzii avem o situatzie asemanatoare, in sensul ca in cazul meu amandoi suntem casatoritzi si exista si un copil la mijloc (nu conteaza unde, e la fel de imposibila situatzia). Vreau sa spun ca am zambit putzin amar cand ti-am citit epistola. (urmarea in mesajul urmator) - person Anna,
M-am intors la ce lasasem in urma...incerc sa iert pentru a nu stiu a cata oara.Am facut-o iar pt.copil, pt ca el sufera cel mai mult, ptr. obligatiile pe care le am .....Sufleteste ma simt epuizata,stiu ca va fi bine o perioada.Acum incearca sa se poarte frumos,dar ranile raman in continuare cicatrici. Incerc sa fiu convinsa ca asta mi-e crucea!Da, mi-am exprimat conditiile ptr. care am sa raman alaturi de el, sa tin familia unita! El e o persoana publica si despartirea de mine i-ar afecta imaginea, credibilitatea.Oare eu sunt mereu de sacrificiu? Inima mea ,,exista'' ptr. altcineva, poate, chiar care nu are nevoie de ea!Am sa rezist intr-o casnicie in care-mi voi crea o iubire paralela ptr.altcineva , chiar daca aceasta iubire nu se va concretiza niciodata fizic,ramanand la nivel mental, dar pe care stiu ca nu-l voi avea niciodata!Imi voi face in continuare obligatiile familiare cu aceeasi responsabilitate! Poate asa voi rezista intr-o casnicie aparent ,,fericita''!
05 Iul 200609:51 - person Pentru wyllma
Draga wyllma,
28 Iun 200612:27
Citesc randurile tale si ma revolt. Despre sot, cred ca ar trebui sa-ti revizuiesti atitudinea adica sa nu-i permiti nici glasul sa-l ridice. Iar depre coleg...nu-ti face mari iluzii: stii ca ce are altul intotdeauna ti s epare mai bun. Si eu am crezut vreo 2 ani despre un coleg ca este ....incantator acasa..si de fapt nu este.Iar dupa ce si-a dat seama ca nu mai poate obtine avantaje la serviciu de la mine..si-a dat arama pe fata. Fii barbata, intoarce-te acasa , pune piciorul in prag, pt ca acolo e munca ta, daca nu te mai intelegi cu el ia-ti partea ta si gata. Dupa ce lamuresti problema de acasa, abia atunci stai de vorba si cu colegul cel "minunat" si vezi ce are de gand cu tine.
Bafta multa si sa ne spui ce ai facut. - person O altfel de situatie ...
Citind ceea ce s-a scris, am gasit ceva comun cu ceea ce mi se intampla si mie!Tot la serviciu mi-am gasit si eu pe cineva de care m-am indragostit nebuneste!Dupa 19 ani de convietuire cu un sot care n-a stiut sa ma aprecieze, sa ma respecte si care mi-a taiat aripile oricarui vis pe care incercam sa-l pun in practica, care m-a umilit si injosit, netinand seama de cei din jur, dar langa care am ramas datorita copilului,pentru ca n-am vrut ca el,copilul meu, sa creasca fara tata.Recunosc,au fost si momente bune in relatia noastre,dar toate s-au concretizat in realizare materiala, destul de satisfacatoare, ceea ce a impus jertfirea propriilor sentimente!Acum, ajungand la aceasta varsta,realizez ca mi-a fost stirbita personalitatea, ca orice propun sau consider ca e bine,imi este intors cu replica,,esti tu desteapta'',iar daca il contrazic,se repede la mine, pentru a ma reduce la tacere si a executa ceea ce el decide.Cam la asta se reduce viata mea alaturi de un sot dictator.Iar acum ,cunoscand un om cu suflet,a carui prietenie eu i-am intors-o in iubire,m-a ajutat sa deschid ochii,sa-nteleg altfel viata...sa simt acel sentiment de iubire, care mi-a fost strain pana acum.Multi mi-au zis cum de am stat sa sufar atatia ani?Poate n-a avut cine sa-mi deschida ochii si sufletul!Problema este ca acest prieten de suflet are si el o familie, o sotie care-l iubeste si pe care cred ca si el o iubeste, cu toate ca nu-mi explic sentimentele pe care si le manifesta si fata de mine.Poate el ma compatimeste,iar eu cred ca e iubire.Ma simt bulversata ,mai ales ca acum o saptamana ,cand sotul ma ducea catre autobuzul cu care trebuia sa plec la serviciu, in urma unor contradictii a dat in mine si m-a jignit, fapt care a fost sesizat si de colegele mele de serviciu, deoarece m-au vazut la ucarea in masina ca plansesem si aveam ochii rosii.In acea dimineata mi s-a imputat si faptul ca l-am pagubit,distrugand masina personala(comuna)intr-un accident rutier, din care D-zeu a vrut sa scap cu viata,lucru peste care nu pot sa trec si de aceea nu m-am mai intors acasa, cautandu-mi refugiul la rude.Am inteles ca pt.,,sotul''meu viata mea nu conteaza, eu nu contez.Pe cand celalalt m-a incurajat ca viata mea e mai importanta, fiarele se fac.M-a facut sa gandesc un pic mai optimist,pentru ca si eu trebuie sa traiesc.Desi il iubesc pe acest prieten,ma doare sufletul ca stiu ca n-o sa am niciodata parte de un sot ca el:sotia lui ar trebui sa fie fericita ca-l are!Sper sa fie fericiti!
26 Iun 200614:08 - person Cum mai esti acum?
Am citit povestea ta..imi pare rau sa vad ca si altii patesc "intamplari" din acestea. Si-mi pare rau sa-ti spun ca nu au finalul sperat de tine. Eu zic sa va linishtiti, pentru ca oricum nu aveti nici o sansa (scuza-mi glacialitatea insa imi permit sa fiu asa..stiu despre ce vorbesc). Iubirea cea focoasa oricum moare dupa cel mult 3 ani asa ca...Si nici nu cred in textele acestea precum ca aveti aceleasi idealuri etc etc. In cazul ei este vorba pur si simplu de acea rutina care apare in toate cuplurile (daca ati ramane impreuna ati pati si voi la fel), ai aparut tu,.. o noutate dealtfel, si ..vorba lui Eminescu :" o vede azi, o vede maine" ...
02 Iun 200614:21
Mai bine ai casca ochii bine imprejur si ti-ai gasi pe cineva alaturi de care sa te gaseasca rutina de care-ti vorbeam. Cineva fara atatea angajamente si incertitudini. Te-as mai plicitisi cu ceva sfaturi insa ...poate nu te intereseaza. Oricum ai grija de tine! - person Veti reusi!
Cand am trimis primul mesaj nu am incercat prea mult sa ma pun in situatia ei. Sa- ti spun si de ce: Sunt impreuna cu prietenul meu de 8 ani. Pot spune ca am crescut impreuna, ca ne-am educat unul pe celalalt. Eu nu imi pot imagina ca as putea vreodata sa ma indragostesc de altcineva, ca as putea iubi pe altcineva... Il iubesc enorm . Cred ca am comparat situatiile, si aici am gresit. Nu sunt la fel. Pe moment am crezut ca "EVA" este vinovata, ca ea nu stie ce vrea, etc. Nu se compara. Eu nu am renuntat la nici un vis pentru el. Chiar el m-a incurajat de multe ori, el m-a sustinut in tot ceea ce am vrut sa fac, el m-a invatat sa nu renunt la ceea ce vreau, m-a invatat sa lupt! Ori cu "EVA" nu s-a intamplat acelasi lucru. Nu a avut aceasta sustinere, sau cel putin nu asa cum cred ca ar fi meritat-o. Va doresc ca impreuna sa reusiti sa va traiti visul, ca impreuna sa luptati si sa aveti credinta ca acest lucru se va intampla- SA FITI FERICITI!
28 Apr 200623:32 - person situatie similara
Am ramas uimita cand am citit postul tau. Sunt in exact aceeasi situatie. Sunt casatorita si eu, si la locul de munca mi-am intalnit jumatatea. Pana sa-l intalnesc pe el, nu am crezut ca exista cineva pe pamantul acesta care sa aiba aceleasi vise, sperante... Am intalnit un om care nu as fi crezut vreodata ca exista, care ma iubeste cum sunt, care nu ma judeca, ma accepta cu ifosele si figurile mele, si ma iubeste ca un nebun. Cum as putea sa raman cu el, si sa scap de trecut??? Imi este greu sa trec printr-un divort, dar eu am doar 2 ani de cand sunt cu el, sunt tanara (22), si, desi nu am 10 ani de cand il cunosc, este greu sa te desparti de cineva care te iubeste in felul ei, cu care ti-ai facut vise, cu care ti-ai imaginat viata. NU este vorba de obisnuinta, ci de o desprindere pe care nu ai fi chemat-o niciodata in viata ta.
28 Apr 200622:00
Incearca sa o intelegi si sa o sustii atat cat are ea nevoie. Nu o presa. A lua o decizie care te desprinde de inchipuirea vietii este greu, si a o lua de la capat de asemenea este greu. Sunt sigura, ca va fi bine si veti fi impreuna. Trebuie sa ai rabdare, si sa te pui in locul ei de cate ori este nevoie. Este greu sa te desparti de cineva care te iubeste, pentru a-ti lua viata alaturi de altcineva de care nu esti in totalitate sigur ca va fi langa tine, la fel cum este si precedentul. In general, noi femeile fragile, ne temem de necunoscut, de nesiguranta unei vieti alaturi de un barbat care nu ne-am imaginat vreodata ca va fi. Necrezand ca exista barbatul viselor noastre, ne-am multumit cu ceea ce am avut, dar trebuie sa o luam de la capat, pentru a fi noi fericite.
Iti doresc mult noroc si fericire alaturi de "EVA". Va doresc sa fiti impreuna pentru toata viata, si sa va iubiti. Iubeste-o, respect-o si nu o dezamagi. - person ID yahoo
aurora_boreala, te rog trimite-mi IDul tau pe adresa de mail submarinu@gmail.com. Astazi am plecat de la munca (sper sa nu ma dea astia afara) ca sa ma intalnesc cu ea si sa o mai imbarbatez, sa o incurajez, desi pe zi ce trece este din ce in ce mai deprimata. A citit ce ati scris pe forum si m-a rugat sa iti cer IDul si sa i-l dau ei. Te va cauta ea.
28 Apr 200616:13 - person ....exista ...Yahoo messenger... ! ;)
... probabil , cu atatia ochi , nu isi va putea deschide sufletul , nici eu nu asi faceo..eu in momente de criza, ma inchid in mine, ma bag ca un melc , intr-o cochilie...pe bune.. eu o inteleg , fiinca o privesc din prisma mea... si eu , pana sa pot vorbi , imi era frica si de umbra mea... sau imi era frica de el(sotul cu care sunt in divort)... acum, am mai prins curaj..sunt alt om...Deci, pot vorbi cu EVA , daca vrea , pe yahoo mess.. si asi vrea sa tina cont de ceva... rar gasesti in viata un om sa-ti intinda o mana de ajutor... dar de obicei , Dumnezeu face in asa fel incat sa-ti apara in acel moment greu al vietii..omul de care ai nevoie.. Asa am dat eu peste EL... si mi-a schimbat amarata mea viata... m-a dus in PARADIS , am gasit PARADISUL pe pamant... Deci...MANA MEA RAMANE INTINSA... iar daca se hotaraste, vedem noi cum luam legatura... gasim o solutie..primul pas este greu...stiu din proprie experienta..:)...CURAJ EVA....CURAJ..eu iti sunt alaturi :)
28 Apr 200612:33 - person Multumesc
Va multumesc mult pentru cuvintele frumoase si pentru incurajari. Sper sa citeasca si ea ce ati scris si poate o conving sa si scrie aici, desi ma indoiesc. Pentru ca cei 10 ani petrecuti alaturi de actualul sot au facut-o sa se inchida foarte mult si chiar si mie mi-a fost extrem de greu sa o fac sa spuna ce are pe suflet. A trebuit sa recurg la multe artificii, cum ar fi sa fac un site pe care sa intram numai noi doi, si pe care sa il folosim ca un jurnal online, sa scriem amandoi ce este in sufletul nostru. A fost singura modalitate de pana acum prin care a reusit sa isi descarce sufletul. Dar... nu pot decat sa sper ca vorbele voastre frumoase alaturi de rugamintile mele o vor convinge sa scrie aici.
28 Apr 200612:11 - person poate ai dreptate...
Ce m-a socat este faptul ca el, fostul sot a amenintat ca se sinucide. Este cel mai egoist gest pe care il putea face. Asta sa fie o dovada de iubire? Nu cred, sau cel putin nu asa vad eu iubirea. Daca iubesti atat de mult, atunci vrei sa vezi fericirea in ochii celui iubit, iar daca fericirea persoanei iubite inseamna tristetea sau dezamagirea ta , asta e. Il lasi sa-si aleaga singur fericirea. Nu poti impune asa ceva. Nu contrazic faptul ca ii este greu, sunt sigura ca asa e, dar in viata mai si pierdem, si trebuie sa stii sa pierzi frumos. "EVA" trebuie incurajata. Ai avut dreptate, este o femeie mai fragila. Trebuie sa fii alaturi de ea mereu, sa stie ca o sustii in orice clipa si sa stie ca in tine isi gaseste libertatea. Libertatea de a visa, libertatea de lua o hotarare singura, libertatea de a iubi asa cum vrea. DA, acum stiu.... tu esti libertatea ei.
28 Apr 200611:12
Recomandari
Newsletter Ele.ro





- person
"poezia e creaaie,e viaaa traita pe verticala chiar ai o secunda..."








