O situatie grea, aparent fara iesire...

personmititelu

Am 30 ani. Am cunoscut in vara anului trecut o femeie. Casatorita. Am cunoscut-o cu totul intamplator, la locul de munca. Am avut de lucrat impreuna la un proiect, asa ca ne-am vazut zilnic, ore intregi, am comunicat foarte mult. Incet, incet, am devenit buni prieteni. Dupa ce proiectul s-a terminat petreceam zilnic foarte mult timp stand de vorba in biroul meu. Despre mine, despre ea, despre viata ei. Incet, incet, am capatat incredere deplina unul in celalalt si am inceput sa ne spunem lucruri despre viata personala. Asa am ajuns sa o cunosc destul de bine, sa realizez ca era exact femeia pe care am asteptat-o toata viata si langa care ma vedeam petrecandu-mi restul vietii. Nu as fi facut nimic in acest sens, pentru ca era casatorita si anumite norme ale moralei ma impiedicau sa fac un pas. Insa din discutiile avute cu ea, am mai inteles cateva lucruri:
- este cu actualul ei sot de la varsta de 18 ani, ea avand acum 28 ani
- sunt casatoriti de aproximativ 1 an si jumatate
- dupa atatia ani petrecuti impreuna, barbatul acela o iubeste, dar intre ei exista o incompatibilitate legata de anumite vise, fantezii, dorinte. Nu sunt in stare sa comunice eficient, ea a facut nenumarate compromisuri, a renuntat la multe din visele si dorintele ei pentru a face sa mearga aceasta casnicie (din respect pentru aceasta femeie nu detaliez in ce constau aceste dorinte si vise)
- toate acestea au facut-o sa ajunga la varsta aceasta cu multe regrete, cu sentimentul neimplinirii
- ultima lovitura pe care viata i-a dat-o a fost ca de curand, incercand sa faca un copil cu el, a aflat ca nu paote ramane insarcinata din cauza unor probleme medicale ale lui, singura solutie ramanand fertilizarea in-vitro
Avand in vedere ceea ce mi-a povestit ea, am decis, in virtutea ideii ca orice om este dator sa lupte pentru fericirea lui si ca deci si ea are dreptul la inca o sansa spre a isi cladi fericirea, constient ca eu as putea sa ii ofer ceea ce isi doreste ea de la viata.
Asadar am facut pasul la inceputul lui decembrie, si i-am marturisit ca m-am indragostit de ea (lucru cat se poate de adevarat) si ca sunt convins ca ea este "sufletul pereche" pe care il astept de atatia ani. La inceput a fost socata si a reactionat foarte prudent, reactie absolut normala cu atat mai mult cu cat pana in momentul in care am decis sa fac pasul nu i-am aratat nimic din ceea ce simt, prin gesturi, cuvinte cu subinteles etc.
A existat o perioada in care ea statea cu sotul ei, iar noi ne vedeam la munca, stateam mult de vorba sau ne plimbam prin parc in pauza de masa. Multi ar sari cu gura ca nu e corect, dar mi s-a parut cat se poate de normal, avand in vedere ca s-ar putea spune ca a fost o perioada in care s-a acomodat cu mine si a incercat sa ma cunoasca mai bine.
De atunci si pana in prezent, relatia dintre noi s-a transformat intr-o iubire foarte puternica. Pana in prezent a avut doua tentative de a se desparti de sotul ei. de fiecare data s-au mutat separat si tot de fiecare data nu a avut puterea sa faca pasul final, adica sa semneze actele de divort, din cauza dependentei create in anii de convietuire. Si din cauza faptului ca acel om o iubeste si el, si de fiecare data a cautat-o si a rascolit-o. Si de fiecare data cand il vede, isi aduce aminte de anii petrecuti impreuna si nu are puterea sa faca pasul decisiv. Nu o condamn, inteleg prea bine ce inseamna sa stai niste ani langa un om si sa te obisnuiesti sa-l vezi in fiecare seara si dimineata in casa, sa dormi in acelasi pat cu el. de asemena, exact ca in articolele citite pe acest site, familia si prietenii au reactionat foarte violent la aflarea deciziei ei de a se desparti.
Stiu sigur ca ma iubeste mult, mi-a spus-o de atatea ori. Si eu o iubesc enorm de mult. Si daca as sti ca poate fi fericita alaturi de acel om, m-as retrage si as lasa-o sa isi vada de viata in continuare. Dar sunt constient ca daca in 10 ani acel om nu a reusit sa o cunoasca, sa ii afle visele si dorintele ei, nu va putea nici de acum incolo.
In prezent, sunt la cateva zile dupa a doua tentativa a ei de a se desparti de sotul ei. Si de aceasta data nu a putut pentru ca el a cautat-o si a rascolit-o... Acum sunt din nou impreuna in aceeasi casa.
Stiu ca ea acum sufera enorm de mult, pentru ca si-ar dori sa fie cu mine. Stiu ca in acest moment este foarte bulversata de faptul ca nu a putut sa faca pasul de doua ori, ceea ce ii da impresia ca nu stie ce vrea. Dar de fapt este bulversata (dupa parerea mea) de faptul ca trebuie sa rupa acele legaturi create in toti acei ani de convietuire cu acel barbat.

Opinia mea, in acest moment: Daca ramane cu el, va ramane toata viata cu gustul amar al unei sanse pe care a avut-o si nu a fructificat-o (nu spun ca am o parere foarte buna despre mine, pur si simplu suntem doi oameni cu aceleasi vise, care ne dorim aceleasi lucruri de la viata). Mi-e teama ca daca va continua casnicia cu acest barbat, nu va mai putea avea nici macar ce a avut pana acum, fiind constienta (dupa cum chiar ea imi spunea) ca se poate si mai bine.
Eu am fost dispus si sunt dispus si in continuare sa o ajut cu tot ce este omeneste posibil sa treaca peste socul unei despartiri. Problema este ca are tendinta sa se izoleze de toata lumea, inclusiv de mine. Si de fiecare data cand a incercat sa se desparta de sotul ei, a facut-o singura, fara sa accepte sprijin si sfaturi din partea mea.
In acest moment mai comunicam pe messenger, ea sufera acasa la ea, eu sufar acasa la mine. Amandoi suferim. Iar ea este complet bulversata si cu psihicul la pamant, sfasiata in doua pe de o parte de iubirea pentru mine si pe de alta parte de dependenta creata fata de sotul ei.
Intrucat o priveste si pe ea, i-am cerut permisiunea de a povesti aceasta situatie pe forum. Nu a avut nimic impotriva. Am rugat-o sa scrie si ea ce simte in momentul dar mi-a spus ca nu poate. Este obosita de tot acest zbucium.

Vreau sa cer un sfat... pentru ca nu stiu ce sa fac in continuare. pe de o parte sunt decis sa lupt pentru ca am credinat ca impreuna putem fi fericiti. Pe de alta parte mi-e teama sa nu o epuizeze si mai tare aceasta lupta pe care eu ma incrancenez sa o duc. Vreau sa o ajut, vreau sa ii fie bine, vreau sa ne fie bine la amandoi. Stim amandoi ca impreuna avem sansa de a avea viata la care amandoi visam. Dar exista aceasta piedica a ruperii de sotul ei.

  • person .......

    M-am trezit dimineata , iar primul gand a fost la ...voi... asi vrea sa va ajut mai mult , asi vrea sa vorbesc cu ... "EVA ", imi dau seama cat sufera, imi dau seama pentru ca si eu sufar enorm pentru iubirea mea... in mine poate gasi un sfatuitor, pentru ca am trecut prin multe , prin foarte multe in viata asta ... eu ii intind o mana de ajutor... pentru ca asa simpt ca trebuie sa fac... stii..eu acum merg in viata numai dupa cum imi spune sufletul...deci , va intind mana mea de ajutor pentru ca imi dau seama ca "EVA" are nevoie de cineva din afara , care sa o poata sfatui... Am numit-o EVA , nestiindu-i numele ...si am considerat-o ...din gashca noastra a evelor de pe pamant... Deci...imi ofer serviciile... cu tot dragul...Daca are nevoie , cu poate gasi in mine o prietena adevarata....

    28 Apr 200607:12
  • person Lupta continua

    In primul rand vreau sa va multumesc pentru raspunsuri. Nu pot contrazice pe nimeni in privinta opiniilor pentru ca fiecare din voi judeca prin prisma sufletului sau, a propriei firi si a experientelor anterioare. Ori aceste experiente sunt cele care ne definesc ca oameni. Imi place sa spun ca fiecare om este suma experientelor prin care a trecut.
    O sa incerc sa raspund pe rand fiecarei idei enuntate de dvs.
    In primul rand, vis-a-vis de dependenta, exista femei si femei. Exista femei puternice, care au capacitatea de a-si lua prorpiul destin in maini si a merge inainte. Si femei mai... sa le zicem fragile, care se ataseaza de un om si le este greu sa se desparta. Nu putem aplica o regula universal valabila. Dependenta exista, da, numai ca in unele cazuri este mai puternica, in alte cazuri este mai redusa. Unele femei au puterea de invinge dependenta, altele nu. Femeia pe care o iubesc este genul mai fragil, si ii este mai greu sa se rupa de sotul ei. De fapt ii era mai greu, dar va voi povesti despre asta dupa ce va raspund la opinii.
    Emanuela, s-a casatorit cu el in urma cu un an si ceva, dupa o lunga convietuire, pentru ca a fost singurul barbat pe care l-a cunoscut. Se cunosc de la 17 ani. Sunt impreuna de atunci. Nu a avut de unde sa stie ca poate fi si altfel. S-a vazut iubita si a crezut ca asa e normal sa fie. Nu a stiut ce inseamna sa iubesti cu fiecare celula a trupului si de asemenea sa suferi cu fiecare celula ca nu esti alaturi de persoana pe care o iubesti. Putem compara situatia ei cu a celor care spun ca nu ar pleca din Romania pentru nimic in lume, desi duc o viata destul de grea aici (si spun asta pentru ca nu au fost niciodata in occident sa vada cum e in realitate). E adevarat ca ii este greu sa se impuna. Situatia ei este similara cu cea expusa de aurora_boreala. Numai ca ea m-a intalnit ceva mai devreme. Si mai exista o diferenta: stiu sigur ca sotul ei o iubeste nebuneste, dar se pare ca este insuficient, nefiind in stare sa ii si inteleaga sufletul. Parerea mea este ca el priveste si in prezent aceasta relatie ca un adolescent de 17 ani. In care e suficient sa iubesti enorm de mult si sa o arati. In timp ce ea s-a maturizat si a constatat ca isi doreste anumite lucruri, ca a avut unele vise la care a renuntat.
    Erika, iti dau dreptate si tie. Stiu ca este greu sa renunti la cam tot ce a insemnat viata ta pentru... nu ai cum sa fii sigura ca stii pentru ce. De aceea o inteleg. Recunosc ca am gresit si eu si am presat-o. La un moment dat am presat-o sa divorteze si chiar a fost o perioada in care nu ne-am mai vazut si nu am mai vorbit deloc. Dupa aceasta perioada (de aproape o luna) eu am fost cel care a cautat-o si a fost foarte fericita. Cat despre ce va fi peste doi-trei ani... Pot spune cu mana pe inima ceva ce cred ca am mai spus si in primul mesaj. Daca nu eram ferm convins ca ea este femeia langa care sa imi doresc sa imi petrec restul vietii, nu faceam pasul. Pentru ca facand acest pas mi-am incalcat principiile. O iubesc enorm de mult si stiu ca asta nu se va schimba. E drept, doamnele vor spune: "Ha! Declaratii de-ale barbatilor, am mai auzit noi de-astea". Ei bine doamnelor, nu pot sa va contrazic, e usor de zis asemenea cuvinte. Am facut exact asa cum scrii in mesajul tau, Erika. Am iubit-o si i-am aratat zilnic acest lucru prin diverse metode. Care pot spune ca au avut succes. Pentru ca in acest moment este convinsa ca o iubesc mult si sincer. Si ea ma iubeste la fel de mult. Si isi doreste sa fie cu mine. Si poate totul s-ar fi incheiat aici si noi am fi trait fericiti pana la adanci batraneti (:D)
    Dar se pare ca viata s-a gandit ca ne-am castiga prea usor fericirea. Si s-a gandit sa ne mai puna o ultima piedica. Poate cea mai grea. Acum cateva zile ea a avut o discutie in urma careia a incercat sa ii explice sotului ei ca ea nu este fericita langa el, ca ma iubeste pe mine, si ca isi doreste sa fie cu mine. Motiv pentru care vrea sa se desparta de el. I-a explicat in detaliu faptul ca este constienta ca el o iubeste, dar nu poate sa ii ofere acele lucruri. Reactia sotului ei a fost una foarte... ciudata, dar care explica afirmatia mea de mai devreme (comportament de adolescent): a inceput sa o ameninte zilnic ca daca ea il paraseste el se sinucide. O streseaza zilnic cu zeci de SMSuri cum ca el vrea sa se omoare pentru ca nu poate trai fara ea. Ca se zdrobeste cu masina de primul stalp etc. In acest moment ea sta in continuare cu el acasa, ei practic nu mai au nici un fel de viata impreuna, in afara de faptul ca locuiesc in acelasi apartament. Insa ea sta in acea casa terorizata de ideea ca din cauza ei acel om ar putea sa isi ia viata. Si bineinteles ca aceasta situatie ii macina psihicul si mai rau. Aproape zilnic ma intalnesc cu ea ca sa incerc sa o mai readuc pe linia de plutire dar mi-este foarte teama pentru ea. A incercat sa ii spuna ca el ii ofera doar doua variante: 1. sa ramana langa el si sa fie nefericita sau 2. sa vina la mine iar el sa se sinucida=> ii distruge viata. Desi i-a dat de inteles ca ambele variante ii fac rau iar acesta nu este comportamentul unui om care iubeste, el continua cu acest razboi psihologic sistematic care o macina.

    27 Apr 200619:41
  • person Dependenta exista

    Daca traiesti langa un om 10 ani, foarte greu te desparti de el, mai ales daca el te si iubeste si se poarta frumos cu tine, iar tu ai avut, cel putin la inceput ceva sentimente pentru el. Cunosc femei care, stiind ca sunt inselate de prieteni, s-au casatorit cu ei. De ce? Numai ele stiu. Probabil de teama de a nu ramane singure, din dorinta de a intra in randul lumii, si motive ar mai fi multe. Asa ca intrebarea "Daca nu il iubea, de ce s-a mai casatorit cu el in urma cu doar 1 an si ceva?" ar putea avea n raspunsuri.
    Eu una o inteleg pe deplin pe iubita ta. Pune-te in locul ei si gandeste-te cum ai reactiona. Daca tu ai fi cel casatorit? Ti-ar veni usor sa renuni la o nevasta care te iubeste, mai ales daca asa iti pui si toata familia in cap?
    Si mai cred ceva: ea se teme putin si de tine, sau de viitorul ei cu tine. Acum o iubesti. Dar daca peste 2-3 ani, vei iubi pe altcineva? Daca te vei schimba in rau? Dupa ce a renuntat la tot, dupa tot tambalaul cu familia, s-ar trezi singura, toti i-ar spune "ti-am zis eu" si ar suferi cumplit.
    Asa ca nu o presa sa divorteze daca nu esti foarte sigur ca vei ramane langa ea toata viata. Iar daca esti sigur de asta, fa cumva sa o convingi si pe ea. Arata-i ca face alegerea corecta daca ramane cu tine.

    26 Apr 200620:00
  • person ...iesire este in orice situatie... :)

    Acum 2 ani , m-am indragostit la prima vedere.. stii...il simti...ca el este alesul...atunci aveam 41 de ani...nu a stiut nimic,dar , a inceput usor sa ma curteze , intr-un stil aparte... iar in luna octombrie , anul trecut , mi-a trimis o frumoasa declaratie de dragoste... o nebunie....In acel moment , mi-am jurat ca voi face totul pentru a fi impreuna cu el , ca va fi al meu , si eu voi fi a lui... Eu cu "sotul " cu care sunt in divort , aveam o singura legatura... zilele de 12 si 27, adica zilele de salar.. Eu l-am iubit...dar el pe mine ... PAUZA...iar in timp , mi-a trecut si mie... Si uite asa , cand m-am trezit inconjurata de atat dragoste , am zis ca ...o viata am , si trebuie sa i-o daruiesc celui care ma iubeste... Vreau sa tii cont ca la mijloc sunt 2 copii... deci..este o situatie grea...vreau sa tii cont ca sotul l-a cerut pe cel mic , iar eu acum voi lupta sa nu imi despart copii... deci revin la titlu...IESIRE , DACA VREI ESTE IN ORICE SITUATIE... dar numai ATUNCI CAND IUBESTI CU ADEVARAT... ce las in urma...o masina PEUGEOT , situatie financiara acceptabila , dar in fata am ...iubire... iar balanta inclina spre ultima , nu spre cateva kg de fiare sau un cont in banca....Si mai tine cont de ceva... nu am facut dragoste cu acel om , cu toate ca imi doresc....asa a fost conjunctura... dar dragostea pe care i-o port , este mai presus de toate si merg calauzita de ea... Deci , in mai putin de 6 luni dupa ce mi-a scris acea declaratie de dragoste , eu am depus cererea de divort... Nu exista pareri de rau , nu exista resentimente... FOSTUL , nu ma poate sensibiliza cu absolut nimic si nu exista cale de intoarcere... drumul meu este doar INAINTE , spre omul pe care il iubesc...

    26 Apr 200616:35
  • person Nu-i chiar asa

    Nu exista dependenta. Sunt femei care dupa 15-20 de ani de casatorie divorteaza si isi refac viata. La ce fel de dependenta te referi tu? Poate financiara... ca altfel de dependenta nu cred ca exista in cazul de fata. Nu o retine nimic langa el.Daca ar fi avut un copil atunci puteam spune ca ii este greu sa sa desparta, ca sunt lucruri importante care ii leaga ,dar asa? Singura explicatie pe care o gasesc este ca il iubeste. Daca nu il iubea, de ce s-a mai casatorit cu el in urma cu doar 1 an si ceva? Banuiesc ca ar fi trebuit sa stie la acea vreme daca il iubeste sau nu,sau ea si-a dat seama abia acum ca a renuntat la multe vise, ca a facut compromisuri, etc.? Este o femeie slaba care nu se poate impune, care nu-si poate gestiona propria viata. In momentul in care ceva te face nefericita, nu e normal sa indepartezi acel ceva? Adica pe sotul ei sau... pe tine. Am impresia ca "joaca la 2 echipe">
    Multa bafta!

    26 Apr 200611:08
Recomandari